Tag: turism

  • Nou termen pentru aprobarea Legii Turismului

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, a declarat că proiectul Legii Turismului ar putea fi aprobat până în martie 2016. “Targetul este ca până la sfârşitul anului să fie deja în lucru, iar până la 31 martie 2016 să avem legea aprobată. S-a făcut ce era cel mai mai greu, să luăm la periat…

  • Activităţile cu zilieri se pot realiza, de acum, în domenii noi!

    Zilierul este definit ca o persoană fizică, română ori străină, care posedă capacitate de muncă şi desfăşoară, contra cost, activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. “Muncitor cu ziua”, cum s-ar zice la ţară. Spre deosebire de cei de odinioară, zilierii moderni activează în multe alte domenii, în afară de agricultură. Pe vremea când…

  • Priorităţile noului preşedinte al ANT

    Priorităţile pe termen scurt ale mandatului noului preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, constituie elaborarea Legii Turismului, deblocarea voucherelor de vacanţă şi legiferarea impozitului specific industriei. “Încă din prima zi a mandatului meu, am făcut o comisie care să discute cele o mie de variante ale Legii Turismului, care nu s-a făcut de…

  • O Românie mai competitivă? Poate! Deocamdată există o strategie…

    Pe plan mondial are loc un veritabil maraton economic. La nivelul organizaţiilor internaţionale se vorbeşte îndelung despre cooperarea pentru susţinerea ţărilor subdezvoltate. Dar, în primul rând, fiecare actor implicat are în vedere înfăptuirea propriilor obiective. Apoi se mai uită în stânga sau în dreapta… tot după profit.

  • Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc respinge trecerea birourilor de promovare externă la Institutul de Comerţ

    Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită Guvernului să fie consultată atunci când se iau decizii în legătură cu turismul, cum ar fi în cazul transferul birourilor de promovare externă de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) la Institutul de Comerţ Exterior, măsură pe care Patronatele din turism o resping. Potrivit unui comunicat, preşedintele FPTR, Mohammad Murad, precizează că…

  • Reguli noi referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă

    De ar fi să ne luăm după numărul de ore petrecute anual la locul de muncă, angajaţii români robotesc din greu. Mai avem de recuperat la productivitatea muncii, pentru a ne situa la niveluri similare celor din vest. O problemă mai mare decât productivitatea muncii e numărul prea mic de angajaţi, raportat la populaţia aptă…

  • Proiect privind Sistemul Informatic Integrat de Evidenţă a Turiştilor

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea implementării Sistemului Informatic Integrat de Evidenţă a Turiştilor şi a Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare. Prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se reglementează următoarele:…

  • Incoerenţă la Proiectul de Lege a Turismului

    Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) consideră că Proiectul de Lege a Turismului promovat de Ministerul Economiei este unul incoerent, deoarece a fost publicat pe site-ul ministerului fără consultarea patronatelor din domeniu. La 26 iunie 2015, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT) a supus în dezbatere publică Proiectul de Lege a Turismului. În data de 3 iunie 2015,…

  • Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă a fost promulgată

    Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, prin care angajaţii din sistemul public şi din sistemul privat beneficiează de vouchere de vacanţă în limita a şase salarii medii pe economie, pe care le vor putea folosi doar în turismul românesc, a fost promulgată pe 29 iunie, de către preşedintele Klaus Iohannis. Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale,…

  • TVA de 9% va fi aplicat tuturor serviciilor din turism ce ţin de cazare

    Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiect de Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004. Modificarea normelor este determinată de completarea O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, în sensul definirii de către legislaţia specifică a noţiunii…