Tag: transport

  • Pe transportatorii neautorizaţi îi aşteaptă zile mai grele! Vor dispărea, oare, piraţii şoselelor?

    E greu de crezut că mai e oraş în care să nu existe şi câteva persoane care, în lipsa oricărei autorizări, îşi folosesc autovehiculele proprii pentru a efectua curse de transport al persoanelor. De obicei, aceşti piraţi ai transporturilor îşi fac veacul în preajma unor gări, autogări, aeroporturi, unde stau cu ochii-n patru, în aşteptarea…

  • Pe calea aerului pot fi transportate şi mărfuri periculoase… fără vreun pericol!

    Cine poate spune că nu simte nici măcar o mică strângere de inimă atunci când călătoreşte cu avionul?! De oţel să fii şi tot îţi vine în minte vreun recent accident aviatic. Aceste nefericite evenimente au fost cam dese în ultima vreme, fiind implicate aparate de zbor de diferite categorii, atât în ţară, cât şi…

  • Facilităţi la transport pentru anumite categorii de persoane

    Ministerul Transporturilor a anunţat că a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane. Asigurarea facilităţilor de transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, se mai poate face pe baza tichetelor de călătorie gratuită sau a taloanelor…

  • Mărfurile necomunitare transportate pe Dunăre nu trebuie să intre în UE fără formalităţi vamale!

    Printre popoarele europene privilegiate, ale căror ţări deţin atât un relief armonios şi bogăţii naturale, cât şi acces maritim şi fluvial, ne numărăm şi noi, românii. Sunt daruri demne de invidiat, pe care ar trebui să le utilizăm mai înţelept pentru dezvoltarea noastră economică şi socială! În afară de drepturile incontestabile ale statului român, conferite…

  • Călătorii cu transportul feroviar fără drepturi încă 5 ani

    Aplicarea regulamentului european privind protecţia drepturilor călătorilor care utilizează transportul feroviar se amână cu încă 5 ani. Documentul a intrat în vigoare în decembrie 2009, dar guvernul de atunci a obținut o derogare pe 5 ani până la 3 decembrie 2014, acuma însă, Ministerul Transporturilor propune amânarea cu încă cinci ani, până în 2019, aducând…

  • Limita maximă a daunelor-interese plătite de operatorii feroviari a fost majorată

    Limita maximă a daunelor-interese pe care trebuie să le plătească operatorii feroviari pentru fiecare călător pe reţeaua căilor ferate din România a fost majorată la 190.000 de euro. Majorarea este prevăzută într-o ordonanţă adoptată de Guvern, ce modifică O.G. nr.7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România. Conform O.G. nr. 7/2005 pentru…

  • Hrana poporului, mai presus decât starea drumurilor. Mai puţine restricţii la transportul recoltelor!

    Vă mai amintiţi “povestea bobului de grâu”? Odinioară, doamna educatoare sau „tovarăşa” – pentru cei născuţi mai devreme, nu mai ostenea să ne bage în cap toate peripeţiile prin care treceau spicele aurii până să se preschimbe-n pâinea cea caldă şi îmbietoare. Ca să ajungă-n strachina românului, roadele ţarinilor şi livezilor trebuie să parcurgă un…

  • Facilităţi pentru elevi şi studenţi la transportul pe calea ferată şi metrou

    Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind acordarea facilităţilor pentru elevi şi studenţi privind transportul pe calea ferată şi cu metroul. Astfel, proiectul face precizări specifice referitoare la călătoria elevilor şi studenţilor pe calea ferată. Conform actului normativ, elevii din învăţământul obligatoriu profesional şi liceal urmează să beneficieze de tarif redus…

  • Finanţare pentru municipiile Bucureşti şi Ploieşti

    Guvernul României a decis să aloce finanţe în măsură de 15 milioane de euro, pentru dezvoltarea a două municipii importante din România: Bucureşti şi Ploieşti. În acest sens în 18 aprilie a fost publicată Ordonanţa de urgenţă 17/2014 care prevede că, din suma obţinută în urma vânzării la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze…

  • Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul

    Noutăţi legislative: Conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, care modifică Legea educaţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 18/2011, evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate. Astfel, ordonanţa a fost adoptată pentru a permite derularea în condiţii normale a procesului de…