Tag: trafic de persoane

  • A fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane

    Între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

  • Se doreşte monitorizarea ONG-urilor!

    O modificare legislativă va permite Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane să „monitorizeze şi evalueze“ entităţile non-profit care activează în domeniu. Totul în urma modificării HG 460/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care va permite instituţiei să stea cu ochii pe ONG-urile care au ca obiect de activitate şi…

  • Arestarea preventivă în cazul infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism

    Legislaţia penală incriminează atât infracţiunea de trafic de persoane cât şi cea de proxenetism. Conform art. 210 C. penal traficul de persoane constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra…