-
Procedura de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei
Ordinul nr. 626/2023 prevede modificarea şi completarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei.
-
Executivul a adoptat o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor şi calificărilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar
Executivul a adoptat o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor şi calificărilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă, înmatriculaţi în anul I de studii în anii universitari 2017 – 2018, 2018 – 2019, 2019 – 2020 și 2020 – 2021. Prin aprobarea noului act normativ şi a nomenclatorului aferent, instituţiile de învăţământ superior…
-
Împăcarea în procesul penal – studiu de caz
Împăcarea constituie înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat cu scopul de a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii și de a renunța la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la continuarea procesului penal. Instituția împăcării este prevăzută de art. 159 din Codul penal, articol final al Titlului VII referitor la cauzele…