Tag: tichet

  • Valoarea tichetului de masă a fost majorată

    În cadrul şedinţei din 27 septembrie, deputaţii din Comisia de muncă au adoptat un amendament ce permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei. “Este iniţiativa unor colegi de-ai noştri prin care se propunea posibilitatea măririi valorii tichetului de masă până la 13 lei, rămânând valoarea actuală în vigoare şi doar posibilitatea angajatorului…

  • Mai mulţi copii din familii defavorizate vor beneficia de Programul “Fiecare Copil în Grădiniță”

    Guvernul a extins categoria copiilor înscriși în învățământul preșcolar care să poată beneficia de Programul “Fiecare Copil în Grădiniță”. Executivul a modificat, printr-o OUG, Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, în sensul eliminării vârstei minime de la care se poate acorda acest drept (3 ani), precum și…

  • Guvernul intenţionează să introducă tichetele de muncă pentru zilieri

    Premierul Dacian Cioloș a anunţat că Guvernul intenţionează să introducă, cât de curând, tichetele de muncă pentru zilieri sau pentru cei care prestează activități ocazionale. Acesta a menţionat că introducerea acestor tichete are ca obiectiv eliminarea muncii la negru în sfera activităților ocazionale. Cioloş precizează că această măsură ar urma să fie introdusă în pachetul de măsuri sociale și de…

  • Guvernul a aprobat suma pentru programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”

    Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat repartizarea pe judeţe a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea, pe anul 2016, a participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Asrfel, actul normativ prevede repartizarea tichetelor sociale pentru încurajarea copiilor să urmeze grădiniţa, suma totală a tichetelor sociale fiind de 55,5 milioane lei.…

  • Ieşenii mai pot primi ajutoare în tichete valorice sociale

    Ieşenii care nu au ridicat tichetele valorice acordate cu ocazia sfârşitului de an încă o mai pot face. Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară continuă distribuirea de ajutoare sub formă de tichete valorice sociale, pentru pensionarii de drept, precum şi pentru persoanele cu nevoi speciale, care nu le-au ridicat până în prezent. Primăria municipiului…

  • În 2016, bugetarii nu vor primi tichete cadou, de masă, de vacanţă sau premii

    Conform proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, bugetarii nu vor primi nici în 2016 tichete de masă, tichete sau vouchere de vacanță, premii și ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizații la ieșirea la pensie sau trecere în rezervă, motivul fiind…

  • Proiectul privind acordarea de tichete în programul “Şcoală după şcoală”, adoptat de Camera Deputaţilor

    Pe 28 octombrie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul “Şcoală după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv. Deputatul liberal Raluca Turcan îndeamnă partidele parlamentare să urmărească proiectul…

  • Proiectul privind acordarea de tichete pentru copiii din programul “Şcoală după şcoală”, a fost aprobat

    Pe 7 octombrie, comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea legislativă a PNL privind acordarea de tichete în valoare de 200 de lei pentru copiii din clasele 0-4 care doresc să urmeze programul “Şcoală după şcoală”. Proiectul de lege prevede că statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa…

  • Legea privind acordarea tichetelor sociale pentru copii provenind din familii dezavantajate, aprobată de Senat

    Senatul a aprobat proiectul de Lege privind acordarea tichetelor sociale pentru stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii dezavantajate. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, este cel care a propus inițiativa legislativă, datorită colaborării cu Asociația OvidiuRo. Asociația OvidiuRo, prin programul “Fiecare Copil în Grădiniță”, a dublat rata de prezență a…

  • Programul “Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a

    Potrivit unui proiect de modficare a Legii educaţiei, elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul “Şcoala după şcoală”. Proiectul de lege, depus de către deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici, prevede că statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa…