-
Tichete de masă de până la 15 lei
Camera Deputaților a adoptat Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă până la suma de 15 lei față de 9,57 cât este în prezent. Astfel, angajatorul va putea să aleagă dacă va păstra valoarea actuală a tichetului sau îl va majora. Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari din PSD, PNL, UDMR şi din grupul minorităţilor, a…
-
Proiect: Majorarea valorii tichetului de masă la 13 lei
Plenul Senatului a aprobat propunerea legislativă semnată de parlamentari de la toate formaţiunile politice, care stabileşte majorarea tichetului de masă de la 9,41 lei la 13 lei. Astfel, actul normativ prevede modificarea Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit iniţiativei, ”valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de…
-
Valoarea tichetelor de masă s-a majorat la 9,41 de lei
Conform unui ordin al Ministerului Muncii, publicat în Monitorul Oficial, valoarea tichetelor de masă s-a majorat la 9,41 de lei, de la finele lunii mai. Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1069/2015 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.…
-
A fost majorată valoarea tichetelor de masă şi de creşă
Prin ordinul aprobat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), este prevăzută majorarea prin indexare a valorii nominale a tichetului de masă de la 9 la la 9,35 de lei, precum şi a valorii sumei lunare care poate fi acordată de angajatori sub forma tichetelor de creşă, de la 400 la 420…