-
Adoptarea OUG privind instituirea timbrului de mediu
Senatul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care se instituie timbrul de mediu pentru maşinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului şcolar şi pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziţionate de autorităţile publice. Conform expunerii de motive a proiectului legislativ, reglementările impuse de lege apar…
-
O nouă taxă pentru deţinătorii de câini
Marţi, senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi şapte…
-
Taxa care va influenţa creşterea costului AUTOSTRĂZILOR româneşti
Începând cu această lună, taxa specială de 0,5% din venituri impusă companiilor cu activităţi în exploatarea şi extracţia resurselor minerale va exercita o presiune suplimentară asupra producătorilor de ciment. În pofida majorării preţului electricităţii care crescuse cu 7%-10%, iar motorina se scumpise cu 20%, în 2011 a scăzut preţul la ciment cu 1,9%. De asemenea pe parcursul lui 2012, preţul…
-
Calcularea timbrului de mediu – proiect în dezbatere publică
Se discută posibilitatea calculării în mod diferit a timbrului de mediu care va fi plătit de proprietarii de automobile cu motoare pe benzină şi a celui care va reveni posesorilor de maşini cu motor pe motorină, acestea din urmă fiind mai poluante, a declarat, joi, ministrul Mediului, Rovana Plumb. Proiectul timbrului de mediu este “în…