-
Fondurile pentru bursele studenţilor vor fi acordate pentru întregul an universitar!
Universităţile vor primi de acum înainte fonduri pentru burse pentru întreg anul universitar. Asta, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul propus de reprezentanţii studenţilor. Legea va merge la promulgare, iar ordinul ministerului Educaţiei privind criteriile generale de acordare a burselor va fi modificat şi el. Din acel moment, studenţii care iau bursă de merit…
-
Veşti proaste pentru studenţi! Călătoria cu trenul va fi gratuită dacă sunt respectate unele condiţii
Ordonanta de Guvern prin care studenţii primeau gratuitate la transportul pe calea ferată ar putea ieşi cu modificări substanţiale din Parlament. Ordonanţa de Urgenţă 2/2017, care a stabilit ca studenţii vor putea călători gratuit cu trenul în orice direcţie şi ori de câte ori doresc începând de la 1 februarie, ar putea să fie în curând…
-
A fost publicat apelul de propuneri de proiecte aferent anului 2017 pentru Erasmus +
Potrivit unui comunicat, Comisia Europeană a publicat apelul de propuneri de proiecte aferent anului 2017 pentru Erasmus +, programul Uniunii Europene de educație, formare, tineret și sport. Astfel, pentru anul 2017 au fost alocate fonduri suplimentare în valoare totală de 300 de milioane de euro, o creştere bugetară record, față de primul an al programului Erasmus+ (2014). De…
-
Achiziționarea calculatoarelor pentru elevi și studenți – program prelungit
Guvernul a declarat că Programul “Euro 200” care prevede acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare continuă și în 2016. Potrivit programului, elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei…
-
Școlarizarea cetățenilor străini în instituțiile de învățământ superior de stat. O nouă metodologie!
Umblă vorba că omul care are dragoste de carte va ajunge departe. E adevărat. Doar că, pentru unii, dragostea de învățătură vine la pachet cu… dorul de ducă. Așa ajung ei să-și desăvârșească pregătirea școlară peste mări și țări. Nu-s puține cazurile în care școlarizarea efectuată „printre străini” furnizează „tineretului studios” beneficii superioare celor oferite de…
-
Acreditarea hotelurilor și a pensiunilor pentru desfășurarea taberelor studențești. Noutăți legislative!
E timpul ca vara să-și intre în drepturi! Ne aflăm în sezonul în care o mare parte a populației României se gândește la modul cel mai serios la concedii, excursii, tabere. Unii petrec mai mult timp cu gânditul și planificarea… decât în vacanță. Dar tot omul ar trebui să-și rezerve măcar o săptămână pentru odihnă…
-
Studenţii de la medicină, care beneficiază de burse de studiu, nu vor putea pleca în străinătate
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că studenţii de la Medicină care primesc burse de studiu din partea Guvernului ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate pe perioada studiilor de licenţă şi de rezidenţiat, pentru a opri exodul medicilor. Măsura nu este valabilă pentru bursele de merit. La rândul…
-
Veşti bune pentru absolvenţii unor studii universitare neautorizate. Diplomele vor fi recunoscute!
Acum câţiva ani, foarte mulţi absolvenţi de studii superioare care deja trecuseră de examenul de licenţă cu succes au trăit neplăcuta experienţă de a afla că, “datorită” unui nou act normativ, nu-şi vor mai căpăta mult-doritele diplome. Motivele invocate ţineau de neîndeplinirea unor proceduri de autorizare de către universităţi. Totuşi, la înscrierea în învăţământul superior…
-
Statul a alocat 16 milioane de lei pentru derularea programului “Euro 200” în anul 2015
Guvernul a anunţat că programul “Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua şi în 2015. În acest sens a fost aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de…