-
Noi obligaţii pentru titularul licenţei în sectorul gazelor naturale
Regulamentul pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale a fost recent modificat de Ordinul nr. 209/2019. Se prevede că în situaţia solicitării autorizaţiei de înfiinţare de către unităţile administrativ – teritoriale şi/sau asocierile acestora, copia contractului de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale va fi depusă de…
-
A fost retras proiectul care reglementa statutul juridic al Casei Regale a României
Proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a Romaniei a fost retras din circuitul legislativ chiar de initiatori. „In temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicitam retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a Romaniei in calitate de initiatori”, se arata in solicitarea inaintata Biroului Permanent al Senatului.
-
Guvernul a avizat negativ iniţiativa care prevedea reglementarea statului juridic al Casei Regale
Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale, au declarat surse guvernamentale. Pe 29 decembrie 2017, premierul declara că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale, subliniind că Palatul Elisabeta a fost…
-
Neconstituţionalitatea Legii descentralizării
Noutăţi legislative: Curtea Constituţională a hotărât că Legea descentralizării este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL. Astfel, organul de stat a decis, prin justiţie, neconstituţionalitatea Legii descentralizării în principal în raport cu competenţele descentralizate şi bunurile transferate autorităţilor locale, judecătorii constatând inadvertenţe privind competenţele transferate, dar şi statutul juridic al bunurilor. Principalele probleme constatate…