-
UE este mai bine pregătită să facă față provocărilor legate de statul de drept
Comisia a publicat cea de a cincea ediție a raportului anual privind statul de drept, în care examinează în mod sistematic și obiectiv evoluțiile statului de drept în toate statele membre, în condiții de egalitate.
-
UE. Alinierea anumitor țări în ceea ce privește măsurile restrictive având în vedere situația din Haiti
Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2023/1574 de modificare a Deciziei 2022/2319 a Consiliului. Această decizie instituie un cadru dedicat pentru măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor și entităților responsabile de amenințarea păcii, stabilității și securității în Haiti sau de subminarea democrației și a statului de drept în această țară.
-
Comisia Europeană a publicat Raportul privind Statul de Drept
Comisia Europeană a publicat cel de-al patrulea Raport privind Statul de Drept. Ministerul Justiției a sprijinit constant instituirea acestui mecanism pentru toate Statele Membre ale Uniunii Europene, ca fiind un instrument extrem de util de evaluare pe baza acelorași standarde ale sistemului de justiție, a cadrului anticorupție, a pluralismului mass-media și a altor aspecte legate…
-
Comisia Europeană trebuie să demonstreze că poate proteja bugetul UE!
Parlamentul aşteaptă de la Comisia Europeană să demonstreze că poate proteja bugetul UE de statele membre care încalcă regulile statului de drept.
-
Se vorbeşte despre ideea unui ciclu european de evaluare a justiţiei!
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei s-a întâlnit cu ministrul landului Renania de Nord-Westfalia pentru afaceri federale, europene şi internaţionale. Discuţiile au vizat tema statului de drept şi a comunităţii europene de valori, ambele părţi exprimându-şi ataşamentul profund faţă de democraţie, independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei.
-
A fost ratificat Acordul de cooperare dintre UE şi Republica Singapore
Preşedinte României a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Singapore, pe de altă parte.
-
O iniţiativă cetăţenească are ca temă “Respectarea statului de drept în cadrul UE”
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 99/39 din 10 aprilie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/569 a Comisiei din 3 aprilie 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene”. Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene” este formulat după…
-
Fondurile europene pentru ţările care nu respectă statul de drept ar putea fi îngheţate
Uniunea Europeană îşi doreşte, printr-un proiect de regulament privind protecţia bugetului UE, să limiteze sau chiar să îngheţe finanţarea în cazul ţărilor membre în care există deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept. În dezbaterea care a avut loc miercuri seară, la Strasbourg, reprezentanţi ai grupurilor politice şi-au exprimat părerile asupra textului şi…
-
Parlamentul European va adopta în noiembrie rezoluţia privind statul de drept în România
Parlamentul European a amânat, pentru noiembrie, adoptarea rezoluţiei privind statul de drept în România. Acesta a fost o condiție impusă de președintele Klaus Iohannis. Surse europene au precizat că în a doua săptămână a lunii octombrie, preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Acesta…
-
Comisia Europeană va lua măsuri împotriva celor care nu respectă statul de drept
Comisia Europeană va lua măsuri împotriva celor care nu respectă statul de drept, a anunţat preşedintele organizaţiei. „Comisia va rezista în faţa tuturor atacurilor asupra statului de drept”, a declarat Juncker în discursul său privind starea uniunii de la Parlamentul European, în Strasbourg. „Suntem în continuare foarte îngrijoraţi de situaţiile din unele state membre. Articolul…