-
Statul sprijină împădurirea unor categorii de terenuri. O măsură binevenită, nu-i așa?
Sunt zone în România, în care, la actuala viteză a defrișărilor, pare să nu mai fie mult până ce pădurile vor deveni la fel de rare precum sunt oazele în pustia sahariană. Dintre județele țării, Timișul nu mai are decât 12,5% pădure, Tulcea are doar 12% suprafață împădurită, Botoșaniul numai 11,7% și… lunga listă a…
-
Cum sunt susținute microîntreprinderile din domeniile competitive? Printr-o nouă schemă de ajutor!
Se poate spune că sprijinul la timp oferit, prețuiește îndoit! Dacă am presupune că ajutorul e o marfă, s-ar mai putea zice și că marfa aceasta nu-i disponibilă oricând; că ajutorul pe care-l poți obține astăzi gratis, mâine s-ar putea să-l cumperi pe bani grei. Ajutorul pe care-l refuzi azi poate însemna și o oportunitate…
-
Bani alocaţi temporar pentru programe finanțate din fonduri europene
Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 500 de milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna iunie 2016, a programelor operaționale finanțate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergență. Suma de 500 de milioane de lei va fi repartizată astfel: 300 milioane de lei pentru Programul…
-
Noutăți legislative, în agricultură! Un acces extins la finanțare și apariția funcției de atașat agricol
Într-o țară ca a noastră, înzestrată cu o glie roditoare, ce favorizează producțiile agricole record, e de neimaginat cum de s-a ajuns ca populația să se hrănească preponderent din importuri, în vreme ce o parte din producția agricolă internă se vinde pe două parale sau rămâne nevalorificată. Incontestabil, e necesară promovarea exporturilor și o bună…
-
În atenția producătorilor de alcool… Noutăți legislative pentru distilatori și sectorul vinicol!
Totul se transformă, dar nimic nu se pierde. De preferat este ca, în genere, materiile reziduale rezultate din procesele de producție industrială să nu fie irosite, atunci când prezintă valoare economică. Oricine a avut cât de cât de-a face cu procesul – gospodăresc sau industrial, de obținere a vinului, știe că în urma acestuia rămân și ceva „subproduse”.…
-
Seceta ţi-a distrus culturile agricole? Statul îţi oferă sprijin!
La vreme de toamnă, orice agricultor îşi primeşte, dacă totul a decurs bine, răsplata pentru lunile de trudă şi de îngrijorare legată de evoluţia culturilor sale. Anul 2015 a fost, însă, unul care a preschimbat în realităţi temerile legate de secetă. Soarele a pârjolit ogoarele. Ploile s-au lăsat aşteptate… mult şi bine. În anumite zone,…
-
Vrei să-ţi iei maşină nouă? Statul sprijină achiziţionarea autovehiculelor “nepoluante”!
Pe când ne toceam coatele hainelor de băncile şcolilor, am aflat despre pericolele efectului de seră şi încălzirea globală. Scenariile descrise erau apocaliptice, gen ultimele zile ale Atlantidei sau potopul lui Noe: creşterea nivelului Oceanului Planetar prin topirea calotei glaciare şi inundarea unor enorme suprafeţe locuite. Între timp, am putut cunoaşte şi opiniile adversarilor teoriei…
-
Trezoreria vrea să împrumute oraşele care au nevoie de sprijin pentru încălzire
Pentru a veni în ajutor Consiliilor locale care au nevoie de ajutoare financiare pentru încălzire, Executivul va promova o modificare legislativă prin care toate oraşele care au nevoie de sprijin pentru încălzire vor avea posibilitatea să se împrumute din Trezorerie. Prim-ministrul, Victor Ponta, declară că aceasta este soluţia corectă, şi acest lucru va servi drep stimulent pentru Consiliile locale de…
-
A doua tranşă din suma destinată IMM-urilor a fost deblocată
Pe 22 aprilie, Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, deblocarea sumei de 15 milioane lei pentru lansarea şi derularea programelor finanţate anual de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Suma de 15 mil. lei, ce va fi distribuită celor şapte programe finanţate de stat, reprezintă cea de-a doua tranşă deblocată…