-
Personalul din învăţământ va primi norma de hrană!
Personalul din învăţământ va primi din 2019 norma de hrană, în limita a două salarii minime pe economie, împărţite în 12 luni, în funcţie şi de numărul de zile lucrate. Sindicaliştii din domeniu susţin că normă de hrană va fi plătită în luna februarie, iar în luna ianuarie 2019, cadrelor didactice li se va plăti…
-
Salariul minim diferenţiat. Noutăţi 2019!
Salariul minim creşte, de la 1 ianuarie 2019, la 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcţii care necesită studii superioare, şi care are cel puţin un an vechime în domeniul acestor studii, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Consiliul Economic şi Social. Documentul nu prevede, însă, şi o majorare similară a salariului…
-
Majorarea salariului de bază în contextul Legii salarizării
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 26 noiembrie 2018, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 7568/99/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c)…
-
Unii bugetari vor primi sporuri şi majorări salariale!
Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind acordat un spor de izolare pentru personalul din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, dar şi majorate salariile mai multor categorii de personal. Deputaţii au acceptat şi amendamentele comisiei de specialitate, care prevăd că, începând cu drepturile salariale…
-
ICCJ a admis o chestiune de drept cu privire la salarizarea personalului din învăţământ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei chestiuni de drept supusă în atenţia sa potrivit ultimelor noutăţi legislative. Astfel problema supusă atenţiei se referă la: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 33 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice…
-
Un proiect prevede 15% spor pentru personalul care îngrijeşte persoane vârstnice la domiciliu
Guvernul României discută un proiect de hotărâre care vizează, printre altele, introducerea unui spor de până la 15% din salariul de bază personalului care oferă îngrijire la domiciliul pentru persoanele vârstnice. Pentru a acorda acest spor, executivul va modifica regulamentul care stabileşte sporurile persoanelor care lucrează în asistenţă socială. Astfel, printre categoriile de beneficiari ai…
-
ICCJ. Determinarea cuantumului sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 4 iunie 2018, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1489/89/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
Legea salarizării unitare ar putea suferi unele modificări!
Guvernul a decis să modifice legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după discuții cu sindicaliștii. Ministrul muuncii a declarat ca se are în vedere : “Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va…