-
Au fost aduse modificări Statutului special al funcţiei publice de inspector social
Au fost aduse modificări Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social prin Legea nr. 271/2022. Gradele profesionale pe care este structurată funcţia publică specifică de inspector social şi condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice specifice de inspector social sunt cele prevăzute de Codul administrativ.
-
Comisia a anunţat câştigătorii ediţiei din 2020 a concursului european pentru inovare socială
Comisia a anunţat câştigătorii ediţiei din 2020 a concursului european pentru inovare socială un concurs cu premii de stimulare, organizat în toate ţările din UE şi în ţările asociate la programul Orizont 2020, care are scopul de a găsi soluţii inovatoare la problemele cu care se confruntă societatea.
-
Se are în plan modificarea sistemului ajutoarelor sociale!
Modificările majore cu privire la acordarea venitului minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței se vor schimba semnificativ în anul 2021, după ce Guvernul a transmis că va amâna încă o dată termenul de intrare în vigoare al legii care va reuni aceste trei categorii de ajutoare. Mai exact,…
-
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii sabotează interesele majore ale economiei
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii sabotează interesele majore ale economiei, avertizează preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România. “Modificarea legislaţiei privind sistemul public de pensii are implicaţii multiple sociale şi economice, fiind imperios necesar ca înainte de luarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate…
-
Comisia pentru protecția copilului. Cum e organizată și cum funcționează, după ultimele prevederi?
După cum spunea unul dintre cei mai importanți președinți ai SUA, John F. Kennedy, copiii reprezintă resursa cea mai valoroasă a lumii și, totodată, cea mai mare speranță a acesteia pentru viitor. Despre orice stat care nu-i pune pe copii pe lista de priorități se poate spune, fără teama de-a greși, că nu își face datoria…
-
Știri juridice! Au fost aprobate și publicate normele de aplicare a Legii privind economia socială
S-ar putea spune că atunci când îi dăruiești unui om nevoiaș o pâine, el va avea hrană în acea zi, însă dacă-i vei destăinui tainele meseriei de brutar – sau ale altui meșteșug, și îi vei găsi de lucru, el nu va mai răbda de foame niciodată. Observație valabilă 100%, cu doar o condiție: celui…
-
Noutăţi legislative! Cum se plăteşte şi se stabileşte alocaţia lunară de plasament
Cine-şi închipuie că viaţa e un fel de mămică grijulie, ce n-are altceva de făcut decât să-l facă pe om fericit, probabil că mai copilăreşte încă, sub influenţa basmelor cu zâne binevoitoare şi feţi-frumoşi însetaţi de dreptate. Pe măsură ce ne maturizăm, întâmplările vieţii ne constrâng să ne adăpăm de la izvorul lucidităţii. Şi constatăm…