-
A fost aprobat un nou Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar în cadrul sistemului de învăţământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ.
-
Este necesar un aviz pentru reluarea activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141 din 19 august 2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ a fost aprobată de Legea nr. 87/2021.
-
Segregarea şcolară este în permanenţă monitorizată!
Prin Ordinul nr. 5633/2019 a fost aprobată Metodologia de monitorizare a segregării şcolare în învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial nr. 1056/2019.
-
Tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero!
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică regulile de funcţionare ale programului “Investeşte în tine”. Prin acest program, tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000…
-
Guvernul va aproba programul de credite cu dobândă zero
Guvernul va aproba cât de curând programul de credite garantate de stat cu dobândă zero, pentru persoane cu vârste de la 16 la 55 de ani, care se află într-o formă de învăţământ sau urmează cursuri de reconversie profesională. Totodată, Executivul va aloca 115 milioane lei pentru perioada 2018-2020 pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă a…
-
Finanţarea implementării Proiectului privind învățământul secundar
Biroul de Presă al Guvernului a anunţat că a fost aprobat contractarea de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a unui împrumut de 200 de milioane de euro pentru finanţarea implementării Proiectului privind învățământul secundar. “Proiectul are scopul să contribuie la ameliorarea tranziției de la sistemul educațional secundar superior la cel terțiar și creșterea gradului de…