-
Sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional are deficit de personal
Sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional al României are un deficit de aproximativ 3.700 de funcţionari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani, afirmă reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe (FNSF). Consiliul Naţional al FNSF s-a reunit în şedinţa extraordinară pentru a analiza declaraţiile publice privind reducerile de personal,…
-
Proiectul privind creşterea salariului minim de la 1 mai 2016, avizat de Consiliul Economic şi Social
La 29 decembrie 2015 Consiliul Economic şi Social s-a întrunit în şedinţă pentru a aviza proiectul de hotărâre ce prevede creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, precum şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord. Potrivit…
-
Tot mai mulţi inspectori fiscali, daţi în judecată de persoanele pe care le-au controlat
Potrivit datelor prezentate de Sindicatul Funcţionarilor Publici, în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere considerabilă a numărului cazurilor în care inspectori fiscali ajung în faţa instanţei, fiind daţi în judecată de persoanele pe care le-au controlat. Pentru a stopa acest fenomen sindicaliştii solicită Ministerului Finanţelor şi ANAF să adopte un act normativ. De cele mai…