-
A fost modificat statutul cadrelor militare. Care sunt modificările?
Legea spune clar, concis: „cadrele militare sunt în serviciul națiunii”. De acest lucru trebuie să se țină seama atât în momentul în care se vorbește despre drepturile, cât și despre obligațiile militarilor. Viața ostășească oferă o mulțime de satisfacții și momente memorabile – prin frumusețea lor, însă nu-i lipsită de clipe dificile, pericole și nici…
-
Componenţa comisiei comune pentru controlul activităţii SIE, modificată
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri, cu 322 voturi “pentru” şi două “împotrivă”, modificarea componenţei Comisiei speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Astfel, plenul a aprobat, prin vot cu buletine, propunerea grupului parlamentar PDL ca Florin Mihail Secară să-l înlocuiască în comisia SIE pe Mihai Stănişoară,…