-
Incompatibilitatea a 22 de deputaţi
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis să trimită Comisiei juridice scrisoarea preşedintelui ANI, Horia Georgescu, privind incompatibilitatea a 22 de deputaţi. Pe 12 martie ANI a constatat că din numărul total de 22 de deputaţi, zece senatori, printre care Petre Roman şi Sorin Ilieșiu, au fost în incompatibilitate pentru că au deţinut şi alte…
-
Noul Cod Rutier – amânat
Noutăţi legislative: Noul Cod Rutier a fost amânat de la raport, în comisiile speciale, până la data de 27 ianuarie 2014. Decizia a fost luată de parlamentari. Astfel, codul rutier va impune pedepse şi mai dure pentru şoferi. Senatorii din comisii propun plenului ca actele de violenţă în trafic să fie pedepsite cu suspendarea permisului. Totodată,…
-
Sancţiuni mai grave pentru deputaţi şi senatori
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că doreşte un capitol în Codul Penal cu sancţiuni mai grave pentru deputaţi şi senatori. El a precizat că dacă vrei să fii deputat şi senator trebuie să ai o demnitate şi o onoare. Zgonea a menționat că urmează să fie iniţiată o dezbatere împreună cu CSM şi…
-
Revocarea parlamentarilor
ANI critică un articol din Codul de Conduită al parlamentarilor care ar urma să fie o anexă la Statutul deputaţilor şi senatorilor, după votul din plen. Prin acest Cod se arată că “sfera incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese” este stabilită “exclusiv prin capitolul IV” din Statutul deputaţilor şi senatorilor. Horia Georgescu a declarat că…
-
Senatorii nu vor ca aleşii locali să beneficieze de paşaport diplomatic
Senatorii au respins o iniţiativă legislativă prin care se propunea ca şi preşedinţii de consilii judeţene, primarii de reşedinţă de judeţ, primarul general al Capitalei şi primarii de sector să beneficieze de paşaport diplomatic. Decizia de respingere a proiectului a fost luată, cu 40 de voturi “pentru”, 56 de voturi “împotrivă” şi 6 abţineri, în…
-
Legea privind Statutul parlamentarilor
Potrivit Administrației Prezidențiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României, parlamentarii au aprobat reexaminarea Legii privind Statutul senatorilor şi deputaţilor, cu 391 de voturi pentru şi un vot împotrivă. Anterior, Curtea Constituţională…
-
Proiectul de revizuire a Constituţiei cu Comisia de la Veneţia – în 4 şi 5 iulie
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu a declarat că consultarea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia pe proiectul de revizuire a Constituţiei va avea loc pe 4 şi 5 iulie. “Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost finalizat în Comisia mixtă, el a fost înaintat cu semnăturile senatorilor susţinători pe parcusul normal al unei iniţiative legislative către…
-
Deputaţii aflaţi în conflict vor avea indemnizaţia tăiată cu 10% pe zi
Deputaţii şi senatorii aflaţi în conflict de interese vor fi sancţionaţi cu tăierea a 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni, în baza unei decizii a Biroului Permanent al Camerei din care fac parte, potrivit modificării aduse la Statutul aleşilor de parlamentarii din Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi din…