-
Dezbaterea privind cererea de reexaminare a Codului Fiscal a fost amânată
Senatorii din Comisia de buget au hotărât amânarea dezbaterii cu privire la cererea de reexaminare a Codului Fiscal, trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis. Preşedintele Comisiei, Viorel Arcaş (PSD), a afirmat că şedinţa trebuie amânată, având în vedere decizia luată în şedinţa de Coaliţie, de reluare a discuţiilor politice. Acesta a mai subliniat că în baza cererii de reexaminare venită…
-
Parlamentarii vor putea face plângeri la Curtea Constituţională
Comisia Juridică a Senatului a aprobat modificarea Legii CCR, prin care senatorii şi deputaţii care se simt nedreptăţiţi de o decizie a Parlamentului se vor putea plânge Curţii Constituţionale. “Persoana, dacă se simte nedreptăţită, dacă apreciază pe fond că s-a încălcat o prevedere a regulamentului său, o prevedere a Constituţiei sau a unui act normativ…
-
A fost votat proiectul de lege privind incompatibilităţile
Proiectul de lege referitor la incompatibilităţi privind calitatea de parlamentar cu funcţii de conducere în cadrul societăţilor comerciale a fost votat de Senat. Actul normativ prevede că funcţia de deputat şi senator este incompatibilă cu “funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară sistematic…
-
Proiectul de lege privind alegerile parlamentare a fost adoptat
Senatul a adoptat proiectul de lege cu privire la alegerile parlamentare, care prevede că alegerile vor fi pe liste, cu prag electoral de 5%. Pe motiv că Senatul este cameră superioară, Ion Chelaru (PSD) a propus inversarea, în titlul şi în textul legii, a Camerei Deputaţilor cu Senatul. Secretarul de stat, Valentin Iliescu a declarat că Guvernul sprijină iniţiativa Comisiei…
-
Moţiunea simplă privind demisia ministrului Sănătăţii, respinsă
În şedinţa din 2 iunie, plenul Senatului a respins moţiunea simplă “S.O.S.: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!” Iniţiatorii moţiunii, au solicitat demisia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. “Am citit cu stupoare şi îngrijorare textul moţiunii depuse de domnii senatori din marele PNL. (…) Am văzut, de fapt, un text care…
-
Legea alegerii Legislativului, aprobată
Comisia de cod electoral a adoptat proiectul de lege cu privire la alegerile parlamentare, stabilind că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori. Conform acestei norme de reprezentare, vor fi 308 deputaţi la care se adaugă…
-
Senatul este obligat să predea toate înscrisurile Comisiei de Regulament
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Senatului să predea toate înscrisurile Comisiei de Regulament. Senatul are termen până pe 27 mai, să predea documentele cerute. Este vorba despre documentele redactate în perioada 2014-2015. În document se precizează: „Refuzul de punere la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înscrisurilor arătate mai sus constituie infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei prev. de art.…
-
Solicitare de respingere a contestației PNL față de hotărârea reținerii preventive a senatorului Dan Șova
Un punct de vedere care include solicitarea respingerii contestației PNL față de hotărârea referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova, aprobată de conducerea Camerei Superioare a Legislativului, va fi trimisă de Senat la Curtea Constituțională. Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru a menționat faptul că: “Biroul permanent…
-
Hotărârea privind votul Senatului în cazul Şova, publicată
În Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, aprobată în Biroul Permanent. Astfel, articolul acestei hotărâri prevede că se “constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art.…