Tag: Senat

  • România acordă un împrumut de 150 de milioane de euro Republicii Moldova

    În data de 25 aprilie 2016, cu 68 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, Senatul a adoptat legea privind împrumutul de 150 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova destinat finanţării deficitului bugetar. Astfel, cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, a fost admisă parțial și s-a…

  • Defăimarea însemnelor României se pedepseşte cu închisoarea

    Propunerea legislativă a PSD privind introducerea pedepsei cu închisoarea de la 1 până la 3 ani pentru ofensă la adresa însemnelor României a fost adoptată tacit de Senat. Potrivit proiectului de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, este introdus un nou articol care defineşte “dispreţul” pentru însemnele României. Astfel, “prin dispreţ pentru însemnele…

  • Proiect de reducere a numărului de parlamentari, respins de Senat

    În cadrul şedinţei din 19 aprilie, Senatul a respins proiectul de Lege pentru modificarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. Propunerea legislativă prevede modificarea normei de reprezentare în cele două Camere ale Parlamentului, astfel încât numărul total de parlamentari să fie de 300,…

  • Senatorii vor putea merge în deplasări externe şi cu maşina personală

    Conform unei solicitări a senatorului Viorel Badea aprobată de conducerea Senatului, senatorii se vor putea deplasa în afara ţării şi cu maşina personală, având în vedere că în unele localităţi nu există aeroporturi, iar deplasarea cu avionul constituie ”un risc major” în actualul context. Astfel, senatorul afirmă că în cadrul circumscripţiei unde a fost ales sunt multe comunităţi…

  • Noi modificări la Regulamentul Senatului

    Senatorii din comisia de Regulament au adus unele amendamente Regulamentului Senatului pentru a pune textul în acord cu noua realitate juridică, în urma cazului Dan Şova, astfel introducându-se prevederea că proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală, întocmit de comisia juridică, se adoptă de plen cu majoritatea senatorilor prezenţi. Conform modificărilor aduse, la articolul 149, Senatul…

  • Dezbateri asupra OUG privind interceptările

    Biroul Permanent al Senatului urmează să stabilească un calendar al dezbaterii OUG privind interceptările şi să sesizeze comisiile de specialitate spre avizare şi raport. Senatorul UNPR Ruxandra Jipa, membră a Comisiei juridice, spune că ordonanţa este neconstituţională. “Nu trebuie să dai ceva peste Constituţie. De moment, de nemoment … nu asta e important. Important este…

  • Proiect: Paşaportul ar putea deveni act de identitate

    Potrivit unui proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, iniţiat de un grup de senatori şi deputaţi PNL, paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie. Astfel, parlamentarii vin cu propunerea modificării art. 12, alin.2 din OUG 97/2005, în varianta propusă Senatului paşaportul intrând pe…

  • Senatul se va decide asupra proiectului privind pedepsirea plagiatului cu închisoarea

    Proiectul de lege cu privire la pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani a plagiatului va fi înaintat plenului Senatului, fără nici o recomandare a Comisiei juridice, care nu a reuşit în data de 8 martie să ia o hotărâre în privinţa iniţiativei legislative. Astfel, actul normativ prevede pedesirea plagiatului cu închisoare de la 6 luni la…

  • Discuţii privind reintroducerea insultei și calomniei în Codul penal

    Propunerea legislativă a senatorului ALDE Cristiana Anghel, care vizează modificarea Legii nr.269/2009 privind Codul penal prin reglementarea ca infracțiuni a calomniei și insultei și stipularea probei verității, a fost foarte mult discutată în plenul Senatului. Astfel, Anghel propune completarea Codului penal printr-un articol care stipulează că “afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei…

  • Propunere de constituire a unei comisii parlamentare privind migrația

    Senatorul PSD Titus Corlățean a venit cu propunerea constituirii unei comisii parlamentare privind migrația, refugiații, azilanții, menţionând că migrația va fi tema principală pentru mult timp în UE, iar Legislativul României are “un deficit de expertiză foarte serios” în acest domeniu. “Fac această declarație ca președinte al Comisiei parlamentare pentru aderare la spațiul Schengen. La 16 septembrie…