-
CSM nu susţine propunerile de modificare a Codului penal
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a informat printr-un mesaj transmis către instanţe şi Parchete, că nu va susţine propunerile de modificare a Codului penal ce vizează introducerea infracţiunilor de ‘rea-credinţă’ şi ‘gravă neglijenţă’ sau alte incriminări de natură să aducă atingere independenţei Justiţiei. „Referitor la preocuparea sistemului judiciar faţă de informaţiile apărute în spaţiul public…
-
A fost respins un proiect de lege care interzicea emiterea de noi acţiuni la purtător în cazul acţionarilor firmelor
Senatorii au respins un proiect de lege care interzice emiterea de noi acțiuni la purtător în cazul acționariatului firmelor precum și efectuarea de operațiuni cu astfel de acțiuni. Proiectul de lege a fost inițiat de un grup parlamentar și face parte dintr-un pachet de mai multe legi prin care parlamentarii acestui partid vizează activitatea societăților…
-
A fost respins raportul anchetei parlamentare privind situaţia deşeurilor
Plenul Senatului a respins raportul anchetei parlamentare privind „Situaţia deşeurilor în România”, desfăşurată de Comisia pentru mediu, în perioada 18 septembrie 2017 – 28 februarie 2018. Concluzia raportului relevă că „managementul deşeurilor din România se află într-o criză generalizată care acoperă absolut toate sectoarele sale”.
-
Persoanele cu un venit mai mic de 60% din valoarea salariului minim vor beneficia de ajutor public judiciar
Veste bună pentru nevoiaşii care, de voie sau de nevoie, ajung să se judece în procese civile şi care nu-şi permit să angajeze un avocat. Persoanele cu un venit mai mic de 60% din valoarea salariului minim pe economie vor beneficia integral de ajutor public judiciar, potrivit unui proiect de lege de modificare a OUG…
-
Legea referendumului intră luni la votul final în Senat
Legea referendumului intră luni la votul final în Senat. Social democrații par să grăbească demersurile pentru organizarea referendumului pentru revizuire a Constituției. Inițiativa de revizuire a Constituției a fost adoptată deja de Camera Deputaților și urmează să fie dezbătută în Senat, dar probabil acest lucru nu se va întâmplă până când nu va fi adoptată…
-
Camera Deputaţilor a adoptat modificările la cele trei Legi ale Justiţiei
Camera Deputaţilor a adoptat modificările la cele trei legi ale Justiţiei – 304/2004 privind organizarea judiciară, 303/2004 privind statutul magistraţilor şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM. Modificările la Legea 304/2004 au fost adoptate cu 182 de voturi ‘pentru’, 91 ‘împotrivă’ şi o abţinere. Votul în cazul Legii 303/2004 a fost: 190 ‘pentru’, 98 ‘împotrivă’…
-
Conceptul de terorism a fost actualizat printr-o modificare legislativă!
Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care actualizează conceptul de terorism, în care se motivează că principalele surse de risc terorist la adresa României sunt externe. Propunerea legislativă este asumată de parlamentarii membri sau foşti membri ai Comisiei SRI şi are ca motivare faptul…
-
Senatul a votat Legea care permite defrişările în ariile protejate
Senatul dă undă verde pentru defrișări în ariile protejate, inclusiv în pădurile virgine. Un proiect de lege votat de 81 de senatori permite lucrările de utilitate publică în aceste zone. Și dă dreptul celor care fac astfel de intervenții să ocupe temporar terenul, fără să plătească nimic. Inițiativa prevede ca fondul forestier poate fi ocupat…
-
Plenul Senatului a adoptat hotărârea privind bugetul instituției pe anul 2018
Plenul Senatului a adoptat o hotărâre prin care bugetul instituției pe anul 2018, finanțat din resurse de la bugetul de stat, este stabilit la suma de 195.336.000 lei. Astfel, cheltuielilor curente le revine suma de 188.681.000 lei, dintre care cheltuieli de personal — 144.967.000 lei, bunuri și servicii — 22.474.000 lei și transferuri între unități…