-
România va accesa un împrumut suplimentar pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar
Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la București la 11 iunie 2021.
-
MS: Ordinul privind timpul de muncă și gărzile este în ultimele etape de lucru
Conform unui comunicat de presă, reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe sindicaliști de la Federația Hipocrat că modificarea Ordinului 870 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar este în ultimele etape de lucru și, în curând, noua formă va fi publicată în Monitorul Oficial. Astfel, delegația…
-
Ai absolvit medicina? Intri la rezidenţiat. Şi apoi?
Din noianul de noutăţi legislative ale acestei luni de toamnă capricioasă nu puteau lipsi nici câteva reglementări privind rezidenţiatul. Asta fiindcă până la examinarea celor ce vor să ajungă medici rezidenţi mai este prea puţină vreme! În acest an, concursul (naţional) de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post în domeniile medicinei, stomatologiei şi…