-
Sancţiuni dure pentru şoferii cu un comportament agresiv în trafic
Noul proiect de Cod Rutier, elaborat de 40 de aleşi din toate partidele şi depus la Senat, prevede ca şoferii agresivi în trafic ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar suspendarea permisului. Printre manevrele incriminate sunt schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar. Proiectul prevede un şir…
-
Sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătorești străine nu vor mai fi recunoscute în România
Potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sancţiunile, cheltuielile judiciare și măsurile asigurătorii aplicate cetățenilor români în baza hotărârilor străine de condamnare nu vor mai fi automat recunoscute în România. Decizia a fost luată de completul competent să judece recursurile în interesul legii. Judecătorii au mai anunţat că amenzile şi interdicţiile aplicate…
-
Legislaţia anti-doping a fost pusă în acord cu reglementările internaţionale
Performanţă şi iar performanţă! Acesta-i deviza sportivului. Natura a oferit aproape fiecăruia dintre noi oarece aptitudini pentru vreun sport. Unii se evidenţiază printr-o anduranţă sau flexibilitate deosebită, alţii printr-o forţă care, chiar şi fără niciun antrenament, se află peste medie sau printr-o viteză care, cu puţin antrenament, i-ar putea aduce pe podium.
-
Operatorii de transfer de credit şi debitare directă în euro au comis abateri? BNR îi sancţionează!
Istoria, inclusiv cea financiar-bancară, abundă în paradoxuri. Unul dintre ele este legat de apariţia întâiului sistem de transfer al banilor la distanţă. Un destin ironic a făcut ca tocmai Templierii (ordin apărut în sec. XII), supranumiţi şi nevoiaşii ostaşi ai lui Hristos şi ai templului lui Solomon, să născocească mecanismul graţie căruia niciun pelerin nu mai…
-
Vor fi stăvilite tăierile masive şi ilegale de arbori? Sau România va fi despădurită?
Străbunii spuneau, despre codru, că ar fi frate cu românul. Mai puţin sentimentale, mai mult pragmatice, generaţiile moderne au zis “frate, frate, dar brânza-i pe bani”. Prin urmare, codrul a trebuit să se facă util, să plătească pentru marele privilegiu de-a împărţi aceleaşi meleaguri cu românul. “Frăţia” aceasta a fost foarte profitabilă pentru unii cetăţeni (România…
-
De anul viitor, amenzile pentru firmele mici vor scădea
Potrivit noului Cod de procedură fiscală, de anul viitor, amenzile pentru firmele mici vor scădea, iar sancţiunile vor fi aceleaşi cu cele aplicate persoanelor fizice. Din 2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2015, amenzile vor fi diferite pentru contribuabili mari şi mijlocii, respectiv pentru persoane fizice şi alte persoane juridice care nu se…
-
Înăsprirea sancţiunilor pentru traficanţii de migranţi
Pentru a împiedica şi a înterveni în vederea stopării traficului de migranţi, Ministerul Internelor a iniţiat un proiect de lege care vizează înăsprirea sancţiunilor pentru traficanţii de migranţi, minimul pedepsei pentru această faptă fiind majorat de la trei la cinci ani, iar în cazul în care migrantul este supus la rele tratamente, pedeapsa poate ajunge până la 12 ani. De…
-
Veşti bune pentru absolvenţii unor studii universitare neautorizate. Diplomele vor fi recunoscute!
Acum câţiva ani, foarte mulţi absolvenţi de studii superioare care deja trecuseră de examenul de licenţă cu succes au trăit neplăcuta experienţă de a afla că, “datorită” unui nou act normativ, nu-şi vor mai căpăta mult-doritele diplome. Motivele invocate ţineau de neîndeplinirea unor proceduri de autorizare de către universităţi. Totuşi, la înscrierea în învăţământul superior…
-
Practicile comerciale agresive şi înşelătoare sunt sancţionate… Cum? Cu duritate!
Atât operatorii economici, cât şi simplii cetăţeni ar trebui să se înarmeze cu serioase cunoştinţe privind protecţia consumatorilor. În “Monitorul Oficial” 654/2015 a fost publicată OG 37/2015 pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor.
-
Modificarea Codului Penal privind sancţionarea infracţiunilor de ultraj
Uniunea Naţională pentru Progresul României l-a numit responsabil pe ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, în vederea iniţierii discuţiilor cu toate partidele parlamentare cu scopul de a susţine şi a adopta cât mai rapid modificările la Codul Penal, privind sancţionarea infracţiunilor de ultraj. Încă la începutul lunii august, Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat un proiect de modificare a…