-
Noi reguli pentru zilieri!
Zilierii ar putea fi obligați să plătească contribuție la pensii (CAS). În prezent, zilierii plătesc doar impozit pe venit pentru banii pe care îi primesc. Dacă acest proiect va fi adoptat, cei care primesc indemnizație minimă vor avea de suferit dacă angajatorul nu le va crește acel venit.
-
Aplicarea legislaţiei de mediu la nivel european ar conduce la reducerea costurilor privind sănătatea
Aplicarea legislaţiei de mediu la nivel european ar conduce la economisirea a circa 55 de miliarde de euro pe an, la nivelul Uniunii Europene (UE), în ceea ce priveşte costurile de sănătate şi costurile directe pentru mediu, informează Comisia Europeană (CE), într-un comunicat de presă. Forul european a publicat vineri cea de-a doua evaluare a…
-
România şi Turcia vor coopera în domeniul sănătăţii!
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 257 din data de 3 aprilie 2019, a fost publicat Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătății și al științelor medicale, din 15.10.2018. Părțile, pe baza principiilor egalității și reciprocității, vor promova cooperarea în domeniul sănătății și al științelor medicale, cu precădere…
-
Bugetul pe anul 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru sănătate
Prim-ministrul a început în forță ședința de guvern, oferind mai multe declarații despre pensii și investiții. Pe de-o parte, premierul a amintit despre alocările bugetare în domenii cheie precum Sănătatea și Investițiile. Astfel, Dăncilă susține că bugetul pe 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru sănătate, din istoria României.
-
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii a fost modificată!
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 54 din data de 21 ianuarie 2019, a fost publicată Legea nr. 35/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. La articolul 478 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: diploma de doctor medic stomatolog, diploma de doctor medic dentist…
-
Persoanele neasigurate în sistemul de sănătate vor plăti mai mult începând cu anul viitor!
Odată cu creşterea salariului minim de la 1 ianuarie, persoanele care nu sunt asigurate în sistemul de sănătate, vor plăti mai mult în cazul în care vor să se asigure de bunăvoie. În prezent, asigurarea anuală voluntară reprezintă 10% din şase salarii minime brute. Astfel, creşterea salariului automat va creşte şi suma pe care fiecare…
-
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii a suferit modificări!
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 959 din data de 13 noiembrie 2018, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 95/2018 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.