-
RIL admis.Termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile din domeniul construcţiilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii. Obiectul recursului în interesul legii
-
RIL admis privind taxele judiciare de timbru
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
-
ÎCCJ. Sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidenţiat unui medic rezident
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
ÎCCJ. Încadrarea juridică a infracţiunii de furt săvârşite prin ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun
În practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de furt săvârşite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun. În acest sens a fost formulat un recurs în interesul prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze acestă chestiune.
-
Este posibilă aplicarea pedepselor accesorii în cazul dispunerii pedepsei amenzii?
Codul penal prevede că în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile – amendă îi corespunde o zi de închisoare. Această prevedere a creat dificultăţi de interpretare în practica judiciară fiind sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului în interesul legii. Potrivit ştirilor juridice s-a arătat că în…
-
RIL admis. Tratamentul sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni
În practica judiciară naţională s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii din Codul penal. În acest sens a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor vizând problema de drept a “Tratamentului sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni atunci când primul sau/şi…
-
ÎCCJ. Competenţa materială în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recent un recurs în interesul legii. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor…
-
ÎCCJ. Instanţa de tutelă poate dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta!
Înalta Curte de Casaţie şi Justitţie a fost sesizată să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii. Obiectul sesizării ICCJ a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând “interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.616 – 1.618 lit. c)…
-
ÎCCJ a stabilit că perioada internării nevoluntare se deduce din durata pedepsei
Codul de procedură penală, art.184 alin. (28), prevede că perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei.