Tag: respingere

  • Proiectul privind modificarea legii recunoştinţei faţă de eroii martiri, respinsă de senatorii jurişti

    La 24 februarie Comisia juridică a Senatului a respins proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a 95/2014 pentru modificarea Legii recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertifit viaţa sau au avut de suferit în urma…

  • Moţiunea simplă privind diaspora respinsă

    Moţiunea simplă privind diaspora intitulată “Românii de pretutindeni, victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”, depusă de PNL şi PDL şi dezbătută de plen în timpul campaniei electorale, a fost respinsă. Deputatul PNL Mircea Dolha a menţionat faptul că: “Ne pare foarte rău că majoritatea parlamentară a decis să lase pe mai departe în Guvernul Ponta în loc să-l lase pe…

  • Contestaţii faţă de candidaţii la prezidenţiale, respinse de CCR

    Curtea Constituţională a României a respins alte 20 de contestaţii formulate împotriva candidaţilor la alegerile prezidenţiale. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins : contestaţia formulată de Valeriu Mangu privind înregistrarea candidaturii lui Kelemen Hunor contestaţiile formulate de Gheorghe Funar privind înregistrarea candidaturii lui Corneliu Vadim Tudor şi Kelemen Hunor contestaţiile…

  • Superimunitatea parlamentară respinsă

    Superimunitatea parlamentară a fost respinsă de Senat, după ce unele modificări aduse Codului Penal, forma actualizată a Codului fiind oferită de orice program legislativ,  au fost desfiinţate de Curtea Constituţională. Astfel modificările desfiinţate se referă la faptul că din categoria funcţionarilor publici au fost scoşi senatorii, deputaţii şi preşedintele ţării , de către aleşi, fapt ce ar duce la imposibilitatea tragerii la…

  • Respingerea exceptării de la plata accizelor pentru palincă, ţuică, rachiu

    Proiectul de iniţiativă legistalivă care prevede exceptarea de la plata accizelor a băuturilor tradiţionale româneşti care sunt produse pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică, sau o cantitate de 200 litri de distilat din fructe la 50 de grade, a fost…

  • Proiectul noului Cod rutier a fost respins

    Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a decis respingerea proiectului noului Cod rutier, propus de fostul ministru de Interne, Radu Stroe. Raportul de respingere a Proiectului de lege pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 670 din 3 august 2006, a fost adoptat cu 119 voturi…

  • Reexaminarea legii care desfiinţează inspectoratele pentru calitatea seminţelor, respinsă

    Senatul a respins cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu critică decizia de desfiinţare a Comitetului Naţional de Iniţiativă, prin OUG 58/2013 privind camerele pentru agricultură, publicată în Monitorul Oficial nr. 347 din 12 iunie 2013, şi a legii care desfiinţează inspectoratele pentru calitatea seminţelor În cererea de reexaminare, şeful statului arată că desfiinţarea Comitetul…

  • Propunere legislativă respinsă din cauza greşelilor gramaticale

    Propunerea legislativă care vizează unele măsuri de efectuare a reţinerilor din veniturile obţinute de persoanele fizice, înregistrare în contabilitate, din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii, a fost respinsă de senatori pe motivul că sunt articole redactate cu virgulă între subiect şi predicat. Greşelile gramaticale au fost semnalate de liderul senatorilor PDL, Dumitru…

  • Respingerea amendamentului privind acordarea burselor de merit

    Amendamentul privind acordarea burselor de merit a fost respins de Comisia de revizuire a Constituţiei.  Astfel  textul articolului 32, alineatul 4 a rămas în forma actuală a Constituţiei, în care se stipulează că: “Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în…

  • Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins legea lustraţiei

    Legea lustraţiei a fost respinsă miercuri de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care prevedea limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele ce au făcut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist şi care a fost declarată neconstituţională de CC. Legea a fost reexaminată de către deputaţii jurişti ca urmare a deciziei…