-
Neimpozitarea profitului reinvestit… în retehnologizare. O promisiune de creştere economică!
Un cunoscut afacerist american spunea că, uneori, cele mai bune investiţii sunt cele pe care… nu le faci. Totodată, nu vei ajunge mare businessman dacă nu reinvesteşti înţelept, iar roadele unor investiţii se pot coace abia după ani de zile Modalităţile fiscale de recuperare a investiţiilor în mijloace fixe, au fost, până acum, deducerea cheltuielilor…
-
Proiect privind stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice
Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că miercuri la Camera Deputaţilor va fi depus un nou proiect care va cuprinde măsurile fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice prin reducerea treptată a TVA, de la 24% la 19%. Astfel noutatea legislativă se referă la realizarea politicii de relaxare fiscală cu ajutorul componentei…