-
Care sunt elementele obligatorii ale unei excepţii de neconstituţionalitate?
În cadrul procesului civil completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege. În cazul în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu…
-
Judecătorul din procedura regularizării cererii devine incompatibil să judece cauza?
Legislaţia prevede şi o serie incompatibilităţi de soluţionare a cauzei atât absolute cât şi relative. Art. 41 C. procedură civilă prevede o incompatibilitate absolută şi anume judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi…
-
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei este supusă procedurii de regularizare a cererii?
Majoritatea dintre noi poate am fost sancţionaţi la un moment dat cu o amendă contravenţională însă am considerat că am fost sancţionaţi pe nedrept iar fapta nu a existat fiind tentaţi să nu fim de acord cu procesul verbal de constatare a contravenţiei. Potrivit legislaţiei, art. 31 alin. 1) din O. G. nr. 2/2001 privind regimul…
-
Care este sancţiunea neregularizării cererii de chemare în judecată?
Verificarea cererii de chemare în judecată reprezintă o obligaţie a completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza. Legislaţia prevede că intră în atribuţiile completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza să verifice, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege.