-
A fost aprobat Regulamentul de navigaţie pe canalul Bega în sectorul românesc
Pentru asigurarea în bune condiţii a navigaţiei pe canalul Bega în sectorul românesc, toate navele care navighează pe canalul Bega, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, sunt supuse dispoziţiilor prezentului regulament.
-
Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale
A fost aprobat Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Aplicarea prezentului regulament contribuie la asigurarea unui cadru unitar, transparent şi nediscriminatoriu cu privire la derularea procesului de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale.
-
Centrele de excelenţă, o şansă în plus pentru elevi!
Centrul judeţean de excelenţă este unitate conexă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării care funcţionează în fiecare judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, cu personalitate juridică, coordonat metodologic de inspectoratul şcolar, cu siglă şi sigiliu proprii.
-
Deputaţii au dreptul să adreseze întrebări scrise şi în perioada în care Camera Deputaţilor nu este în sesiune
Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi modificat. Hotărârea nr. 21/2020 prevede modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Deputaţii au dreptul să adreseze întrebări scrise şi în perioada în care Camera Deputaţilor nu este în sesiune. Răspunsurile vor fi formulate în scris.
-
Regulamentul Băncii Naţionale privind regimul valutar a fost modificat
În Monitorul Oficial nr. 711/2020 a fost publicat Regulamentul nr. 7/2020 Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar.
-
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii a suferit modificări
În Monitorul Oficial nr. 697/2020 a fost pubicată Hotărârea nr. 155/2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.073/2018. Se prevede că judecătorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate…
-
Un proiect prevede modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
-
Parlamentul European a adoptat Regulamentul privind reutilizarea apei
Adoptarea de către Parlamentul European a Regulamentului privind reutilizarea apei, propus de Comisia Europeană în mai 2018 marchează ultima etapă înainte de intrarea în vigoare a noilor norme pentru ajutorarea fermierilor.
-
A fost aprobat Regulamentul privind modalitatea de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică
A fost aprobat Regulamentul privind modalitatea de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitaţie extinsă şi utilizarea produselor care să asigure flexibilitatea tranzacţionării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din Ordinul nr. 64/2020.