-
Aproximativ 7.000 de cetățeni ucraineni s-au angajat în România de la începutul conflictului armat
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale își menține dezideratul de a integra refugiații ucraineni în România, atât prin sprijinirea angajatorilor români care au un deficit de lucrători calificați, cât și prin susținerea cetățenilor plecați din zona de conflict pentru incluziunea pe piața muncii.
-
Comisia decide să înregistreze inițiativa privind conservarea și dezvoltarea culturii și a patrimoniului ucrainean
Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa cetățenească europeană (ICE) intitulată „Conservarea și dezvoltarea culturii, educației, limbii și tradițiilor ucrainene în statele UE”. Organizatorii inițiativei îndeamnă Comisia să își intensifice acțiunile de sprijinire a integrării refugiaților ucraineni în UE. De asemenea, aceștia îi solicită Comisiei să propună o nouă legislație pentru a conserva cultura, limba,…