-
A fost adoptată o reformă esențială în sectorul transportului rutier din UE
S-a făcut un important pas înainte în ceea ce priveşte asigurarea unei reforme esenţiale a sectorului transportului rutier din UE odată cu aprobarea de către Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului (Coreper) a unei serii de propuneri – cunoscute drept „pachetul privind mobilitatea” – referitoare la condiţiile de muncă ale conducătorilor auto, normele speciale privind detaşarea…
-
Medicii rezidenţi se vor putea pregăti şi în spitale private! Avem noi reguli pentru pregătirea în rezidenţiat!
Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică astfel se impune asigurarea unui cadru coerent instituţional, unitar şi necesar pentru asigurarea formării acestei categorii profesionale în toate activităţile medicale necesare unui sistem sanitar adecvat. În Monitorul Oficial nr. 997/2019 a fost publicată O.U.G. nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului…
-
Când vom adopta moneda euro?
Membrii Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro au precizat că perioada de până la adoptarea monedei euro va trebui să fie una “intensă de reforme, de dezvoltare şi modernizare pentru a se atinge pragurile de convergenţă reală”. Potrivit unui comunicat al Guvernului, o nouă reuniune a Comisiei Naţionale de…
-
FMI a avertizat că “fereastra de oportunitate” pentru reforme se inchide
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că “fereastra de oportunitate” pentru reforme se închide în contextul creşterii riscurilor economie, cerându-le ţărilor să nu-şi devalorizeze artificial moneda, relatează AFP. Membrii Comitetului financiar şi monetar internaţional (IMFC), organism politic al FMI, şi-au publicat recomandările într-un comunicat care marchează închiderea reuniunii anuale a FMI şi a Băncii Mondiale…
-
Reforma din domeniul gestionării migrației și a frontierelor are nevoie de un compromis
Comisia Europeană a propus ultimele elemente necesare pentru a se ajunge la un compromis privind reforma din domeniul gestionării migrației și a frontierelor, potrivit unui comunicat. Propunerea include aspecte privind: – constituirea, până în 2020, a unui corp permanent de 10 000 de persoane – personal operațional – competențe executive – sprijin sporit în domeniul returnărilor…
-
Legea pentru modificarea Statutului judecătorilor a fost trimisă spre reexaminare
Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor vizează…
-
Comisia Europeană urmărește îndeaproape reformele judiciare din România
Comisia Europeană urmărește îndeaproape reformele judiciare și codurile penale din România, a declarat un purtător de cuvânt al CE, după ce luni Camera Deputaților, ca for decizional, a adoptat o serie de modificări la Codul de procedură penală. „Urmărim îndeaproape reformele judiciare și codurile penale din România. Luăm act de adoptarea modificărilor Codului de procedură…
-
Comisia Europeană propune crearea unui Program de sprijin pentru stabilizarea investiţiilor
Comisia Europeană (CE) propune crearea unui Program de sprijin pentru reforme şi a unei Funcţii de stabilizare a investiţiilor, se arată într-un comunicat al forului comunitar. Ambele propuneri fac parte dintr-o agendă mai cuprinzătoare care urmăreşte aprofundarea uniunii economice şi monetare a Europei şi utilizarea bugetului UE pentru a consolida performanţele şi rezilienţa economiilor noastre…
-
Președintele Franței a promulgat controversata lege privind reforma codului muncii
Președintele Franței a promulgat controversata lege privind reforma codului muncii. Reforma prevede creșterea flexibilității reglementărilor pe piața muncii, limitarea plăților pentru concedierile considerate injuste, o mai mare libertate pentru companii de a face angajări și disponibilizări și permite companiilor mici, care au sub 50 de angajați, să negocieze direct cu personalul sau cu reprezentanții săi…
-
UE va propune ca licenţele de telecomunicaţii să fie acordate pentru o perioadă de minim 25 de ani
Conform unui proiect comunitar de reformă a prevederilor care guvernează domeniul telecomunicaţiilor, Uniunea Europeană urmează să propună ca licenţele de telecomunicaţii să fie acordate pentru o perioadă de minim 25 de ani. CE încearcă de mai mulţi ani să coordoneze modul în care guvernele naţionale alocă blocuri de frecvenţe către operatorii de telefonie mobilă, în încercarea de a crea…