-
Tarifele pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României au fost actualizate!
Monitorul Oficial al României este publicația oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituție, legi, hotărâri, moțiuni, decrete, ordonanțele de urgență, acte normative și alte acte menționate de legea de organizare și funcționare a Monitorului Oficial. Scurt istoric Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia…
-
Publicarea proiectului de normă privind asigurarile RCA
Proiectul de normă menit să pună în aplicare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2016, privind asigurările RCA a fost publicat pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Obiectivul principal al proiectului constă în clarificarea modului în care va fi pusă în practică ordonanţa, şi conţine intenţia de a permite tarife diferenţiate pentru poliţele RCA în funcţie de canalul de distribuţie utilizat. De…
-
Legea antifumat a fost publicată în Monitorul Oficial
În Monitorul Oficial nr. 72 din 1 februarie 2016 a fost publicată Legea nr. 15 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Legea antifumat va intra în vigoare peste 45 de zile. Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat legea referitoare la…
-
Publicarea decretului privind desemnarea prim-ministrului interimar
În Monitorul Oficial nr. 445/2015 a fost publicat Decretul nr. 565/2015 privind desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. Președintele Klaus Iohannis îl desemnează pe Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, “pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta”. Astfel, “în temeiul prevederilor art. 94 lit c), ale art.100 alin (1), ale art.107…
-
Legea drepturilor de autor a fost modificată iarăşi. Noutăţile? Privesc industria divertismentului!
Puţin după momentul în care o creaţie originală şi o interpretare artistică unică, de excepţie, au putut fi convertite uşor în bani grei, s-a zămislit un nou tip de hoţ. Unii dintre aceşti hoţi sunt destul de iscusiţi! Sunt cei care, fără a avea vreun drept, realizează înregistrări ale prestaţiilor scenice ale unor artişti celebri, efectuează copii…
-
Dosarul electronic de sănătate al pacientului
Normelor metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2015 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din data de 26 ianuarie 2015. Dosarul Electronic de Sănătate (DES) conține o serie de informații medicale despre pacient, adunate la nivel naţional…
-
Asigurătorii, datori să publice situaţia petiţiilor asiguraţilor. Documentează-te, să nu fii păgubit!
Cândva, un om hâtru a spus că “asigurările acoperă aproape totul, mai puţin ceea ce se întâmplă”. Unii dintre noi sunt tentaţi să dea dreptate deplină acestei zicale. Dar nu trebuie generalizat, fiindcă adeseori o asigurare reprezintă… un colac de salvare. Iar dacă asigurătorul ne crează neaşteptate probleme tocmai atunci când am intrat în bucluc,…
-
Procedura privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit
În Monitorul Oficial nr. 579 din 4 august 2014 a fost publicată Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea in Interes Public a Profesiei Contabile nr. 27/2014 pentru aprobarea Procedurii privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare. Procedura are ca scop principal clasificarea auditorilor…