-
La finalul lunii martie va fi adoptată noua legislație care va înlocui fostul timbru de mediu
Ministrul Mediului a declarat că la finalul lunii martie va fi adoptată, prin OUG, noua legislație care va intra în locul fostului timbru de mediu. În forma actuală, proiectul de lege prevede ca service-urile care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinilor să fie obligate să le lipească acestora pe parbriz un abțibild conform cu clasa…
-
Proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni se află pe masa CCR
Curtea Constituţională a României ar putea să se pronunţe astezi în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni. Potrivit Preşedintelui CCR, motivarea deciziei CCR referitoare la darea în plata a fost pusă pe site. “Au vazut-o aparatorii celor în cauza cu mare operativitate şi nu au mai cerut…
-
Proiectul intabulării terenurilor agricole şi forestiere – respins definitiv
Potrivit noutăților legislative prima de intabulare a terenurilor agricole şi forestiere a fost respins de către plenul Camerei Deputaţilor. În urma voturilor, proiectul de lege a primit 160 de voturi “pentru”, 147 “împotrivă” şi 16 abţineri, fiind respins pentru că nu a obţinut jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor prezenţi, aşa cum a declarat preşedintele…