Tag: proiect

  • MFE lansează public modulul pentru cererea de finanţare

    Din 28 martie Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze public modulul pentru cererea de finanţare în cadrul aplicaţiei pentru depunerea online a proiectelor europene. În perioada 8-18 martie, aplicaţia a fost testată de peste 1.000 de utilizatori. “Versiunea 1.0 Beta a MySMIS funcţionează din 1 martie 2016. Această versiune a fost în testare internă şi testare…

  • Proiect de lege privind etichetarea ţigărilor

    Senatorii din Comisia de sănătate vor dezbate proiectul de lege privind etichetarea ţigărilor. Este vorba despre interzicerea ţigărilor mentolate, a celor slim şi de schimbarea ambalajelor. Ministerul Sănătăţii a anunţat la începutul anului că trebuie pusă în aplicare o directivă europeană, iar din 2020 ţigările mentolate vor fi interzise. Potrivit proiectului de lege, pachetele de…

  • 23 iunie – Ziua Funcţionarului Public

    Un proiect de lege prin care se instituie Ziua Funcţionarului Public pe data de 23 iunie a fost adoptat de Senat. Potrivit proiectului, instituirea unei zile a funcţionarului public român va contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici, în particular. Astfel, Ziua Funcţionaruliui public poate fi marcată de către autorităţile…

  • Guvernul pregăteşte un proiect de lege al Centenarului Unirii

    Într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, premierul Dacian Cioloş a declarat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege al Centenarului Unirii, care va fi pus spre consultare publică în următoarele săptămâni şi în care oraşul Alba Iulia ”va juca un rol central”. ”Alba Iulia va juca un rol central în pregătirea evenimentelor pentru Centenar. Noi pregătim…

  • Proiect privind suspendarea temporară a distribuirii unor medicamente în afara României

    Întrucât pentru anumite medicamente au fost constatate rate ale distribuției în afara teritoriului țării care pun în pericol continuitatea tratamentelor pacienților români și implicit starea de sănătate și viața acestora, este necesară intervenția autorităților pentru asigurarea unor stocuri adecvate și continue. Astfel, Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede…

  • Reglementări privind accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană

    Executivul a adoptat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, o serie de măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană. Scopul noilor reglementări este să scurteze termenele şi să simplifice procesul de autorizare a lucrărilor de construcţii şi, implicit, să elimine unele blocaje în implementarea proiectelor care asigură interconectivitatea între reţeaua de transport de interes…

  • Proiect: Aprobarea OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare a Codului de procedură penală

    Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare a Codului de procedură penală. Gabriela Scutea, reprezentanta Ministerului Justiției, a precizat că prevederile din actul normativ sunt necesare pentru unele clarificări cu privire la căile de atac și la competențe. Sorin Iacoban, deputat PSD a menţionat că în proiect sunt propuse…

  • Proiect: Modificarea art. 2 din HG privind organizarea MDRAP

    Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea art. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. MDRAP este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.…

  • Proiect privind hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR

    Potrivit unei iniţiative legislative UDMR, se propune completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin introducerea unui nou articol care prevede că “deciziile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept“. Dezbaterea proiectului de lege, aflat pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat a fost amânată marţi, 15 martie,  din lipsă de…

  • Proiect: Modificarea legii antifumat

    Mai este o zi până când legea antifumat va intra în vigoare și patronii localurilor pe de o parte și fumătorii pe de altă parte sunt deja disperați, însă se pare că încă mai există o speranță pentru ei. Deputatul PND Daniel Fenechiu solicită modificarea legii și are în vedere redefinirea “spaţiului public închis” şi constituirea cluburilor sau…