-
Proiect privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii
În data de 17 mai 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede următoarele modificări şi completări: detalierea atribuţiilor care țin de specificul activității, distinct pe domenii: relaţii de…
-
Proiectul de modificare a Legii avocaturii a fost retrimis la Comisia juridică
La propunerea grupului parlamentar al PNL, proiectul care modifică Legea avocaturii a fost retrimis din plenul Camerei Deputaţilor la Comisia juridică. Cei care s-au împotrivit retrimiterii la comisie a documentului au fost deputaţii UDMR, liderul lor, Mate Andras, precizând că în spaţiul public au apărut informaţii incorecte în legătură cu prevederile proiectului normativ. “Au apărut în spaţiul…
-
Emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă – Proiect
Proiectul de Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost lansat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Prin proiect se propune schimbări la: – Prevederile referitoare la informațiile financiare periodice care se referă la situația financiară a emitentului de valori mobiliare și a întreprinderii aflate sub controlul acestuia; – Notificarea privind deținerea unor…
-
Proiect: Modificarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică
Proiectul Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG nr. 1470/2007, a fost lansat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Schimbările preconizate se referă la 4.1.a),b)1., subpunctul 1.1. liniuţa a doua şi se propune eliminarea referirii la curs de schimb istoric având în vedere faptul…
-
Semnarea Memorandumului pentru implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar
România a semnat Memorandumul de cooperare între Autoritatea Feroviară Română (AFER) și Agenția Europeană a Căilor Ferate privind implementarea pilonului tehnic din Pachetul IV Feroviar. Astfel, ţara noastră a intrat în grupul primelor 5 state din UE, alături de Regatul Unit, Ungaria, Germania, Belgia și Franța. Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, al IV-lea Pachet Feroviar…
-
Proiect: Normele de aplicare în cadrul MAI a prevederilor OUG nr. 38/2010
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Normelor de aplicare în cadrul MAI a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea şi evidenţa proprie a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor…
-
Şoferii fără RCA vor plăti amenzi mai mari
În proiectul legii RCA au fost introduse două noi prevederi. Astfel, amenzile pentru şoferii prinşi fără RCA ar urma să se dubleze, iar firmele de asigurări vor putea să îi execute silit pe clienţii care îşi cumpără poliţe în rate. Conform legii, amenda pentru persoanele care nu încheie asigurarea RCA se va dubla de la…
-
România trebuie să-şi crească ritmul de absorbţie a fondurilor europene
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat că dacă România nu va absorbi suficiente fonduri europene îşi va crea riscuri în ceea ce priveşte economia. “Fiind în România, trebuie să dau acest mesaj: dacă România, în perioada următoare, nu-şi accelerează ritmul de absorbţie a fondurilor europene, se vor crea riscuri privind economia României,…
-
Stabilirea condițiilor armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții – Proiect
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a…