-
Ţigările electronice pot fi folosite în spaţiile publice închise, proiectul a fost respins!
Comisia de sănătate a Senatului a acordat raport de respingere propunerii legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi în consecinţă este interzisă în spaţiile publice închise. Potrivit proiectului de lege, prin fumat “se înţelege inhalarea voluntară a fumului…
-
A fost publicat un proiect care modifică regulamentul general de urbanism
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a publicat recent un proiect de hotărâre de guvern prin care îşi propune să modifice regulamentul general de urbanism. Ministerul îşi motivează decizia de schimbare a regulamentului prin mai multe puncte. Unul dintre acestea vizează, însă, nevoia de grădiniţe şi creşe. Din analizele şi discuţiile cu primăriile, reprezentanţii…
-
Guvernul lucrează la o hotărâre de guvern pentru creșterea salariului minim
Ministrul Muncii a anunțat că Guvernul lucrează la o hotărâre de guvern pentru creșterea salariului minim începând din 1 ianuarie 2019. Lucrăm la o hotărâre de Guvern pentru majorarea salariului minim începând de la data de 1 ianuarie 2019 şi va fi 2.050 de lei. Deja am discutat despre asta săptămâna trecută când ne-am întâlnit…
-
Finanţarea programelor sportive din fonduri publice. Cum se realizează?
Există un domeniu în care România a reușit să surclaseze – în repetate rânduri – marile puteri ale lumii. Sportul! Performanțele, uneori extraordinare, obținute de către sportivii noștri la marile competiții internaționale ne-au făcut să trecem mai lesne prin perioade dificile, sărace în momente de bucurie colectivă, ale istoriei noastre recente. Deseori, reușitele din sport ne-au…
-
Proiectul Legii offshore a fost adoptat de Senat!
Legea offshore: Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Au fost exprimate 81 voturi “pentru”, nouă împotrivă (USR) şi 15…
-
Proiectul de modificare a Legii insolvenţei nu este privit cu “ochi buni”
Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) a anunţat că proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea unor acte normative, care vizează în principal modificarea legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, are norme care ar putea conduce la blocarea unor proceduri de insolvenţă. Din analiza proiectului care se află…
-
A fost modificată Hotărârea care reglementează autorizarea dreptului de practică al specialiștilor cu activitate în construcții
Guvernul României a aprobat modificarea Hotărârii nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Modificările aprobate reglementează activitatea de atestare/autorizare şi exercitare a dreptului de practică al specialiștilor cu activitate în construcții. Actul normativ…