Tag: proiect

  • Proiectul ce prevede schimbări majore în legea circulaţiei

    Se pregătesc noi modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, pentru această toamnă, de către Ministerul de Interne, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, obiectivul principal fiind reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României. Radu Stroe a subliniat că se va introduce în lege suspendarea…

  • România va suporta corecţii financiare de 25%

    Conform Hotărârii de Guvern privind aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, conform solicitării Comisiei Europene (CE), publicată  în Monitorul Oficial, statul român trebuie să suporte corecţii financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite, anterior anului 2012. În perioada 29 ianuarie-01 februarie, CE…

  • Reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30% – proiect

    A fost dat votul final de către Camera Deputaţilor asupra Legii referendumului care reduce pragul de prezenţă la 30%, respingând solicitarea de reexaminare a şefului statului, care cerea menţinerea acestuia la 50%. Proiectul a fost adoptat cu 223 de voturi “pentru”, 72 de voturi “împotrivă” şi 23 de abţineri. Referendumul este valabil dacă la acesta…

  • Aviz cu observaţii pentru proiectul de lege privind Roşia Montană

    Potrivit ministrului Robert Cazanciuc, Ministerul Justiţiei a emis un singur aviz, cu observaţii, în cazul proiectului de lege privind Roşia Montană. Având în vedere că Ministerul Justiţiei este ultimul minister avizator, iniţiatorul trebuie să prezinte în Guvern argumente în susţinerea proiectului său. În cadrul Guvernului a fost făcută o dezbatere şi iniţiatorii, în special domnul ministru Şova,…

  • Raportul comisiilor pentru proiectul de lege privind câinii fără stăpân

    În raportul comisiei juridice şi cea de administraţie din Camera Deputaţilor, pentru proiectul de lege privind câinii fără stăpân, principala modificare se referă la prelungirea termenului de la 7 la 14 zile lucrătoare în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat. “Noi am majorat termenul de 7 zile de la capturare până la luarea…

  • Măsuri aferente exploatării minereurilor de la Roşia Montană

    Guvernul a făcut public proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană şi proiectul de Acord privind unele măsuri necesare demarării proiectului. Proiectele au fost publicate pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine. Potrivit proiectului de Acord între Guvernul României şi Roşia Montană Gold Corporation, extracţia minereurilor de aur şi argint de la Roşia…

  • Proiectul privind Roşia Montană – prioritatea Comisiei pentru industrii

    Proiectul de lege cu privire la exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, dar şi cel referitor la noua modalitate de calcul a redevenţelor se află printre priorităţile Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, a afirmat preşedintele acestui for, Iulian Iancu.  “Cel mai important document al Comisiei pentru industrii îl constituie noua filosofie de…

  • Regulamentul Senatului ar putea fi modificat

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, doreşte să iniţieze un proiect de modificare a regulamentului Senatului, prin care să se intensifice dialogul Guvern – Parlament, iar premierul să se poată adresa senatorilor timp de o oră în fiecare lună. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a propus pentru următoarea sesiune parlamentară, întâlniri lunare ale senatorilor cu primul-ministru, introducerea noţiunii de…

  • Condiţii privind deschiderea procedurii de insolvenţă-proiect

    Potrivit proiectului noii legi a insolvenţei, lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, debitorii vor putea cere intrarea în insolvenţă doar dacă au o datorie mai mare de 40.000 de lei, nu indiferent de sumă ca în prezent. Conform proiectul de act normativ se propune instituirea unei valori-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea stabilită pentru…

  • Reducerea numărului certificatelor verzi – proiect

    Ministerul Economiei a emis un nou proiect de hotărâre pentru reducerea numărului de certificate verzi  pentru centralele/grupurile electrice deţinute de producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie, reducerile constituind 0,7 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat, dacă centralele hidroelectrice sunt noi cu puteri instalate de cel mult 10 MW; 0,5…