-
Proiectele de acte normative iniţiate de ANAF au fost făcute publice pe site!
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul INFO ANAF/ Transparenţa decizională. Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media – cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:Prin scrisori la…
-
Proiectul de lege referitor la statutul funcţionarilor din penitenciare se află în Parlament
Ministrul Justiției, a declarat: „În momentul în care am venit ministru al Justiţiei, am constatat faptul că statutul funcţionarilor din penitenciare prevede următorul lucru – concursul pentru ocuparea funcţiei de director de penitenciar se organizează potrivit statutului, dar pe o perioadă nedeterminată. Adică cineva ocupă funcţia de director până iese la pensie. Or, în România,…
-
A fost adoptat proiectul de lege privind măsurile necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi ‘pentru’, 30 ‘împotrivă’ şi 30 de abţineri.
-
Partidele politice ar putea fi excluse de la aplicarea prevederilor GDPR!
Partidele politice și ONG-urile sunt la un pas de a deveni singurele organizații mari din România care nu vor fi obligate să aplice prevederile GDPR. Un amendament adus printr-o procedură neobișnuită și enunțat în chiar ziua moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă propune ca partidele politice să poată folosi date personale fără a cere acordul…
-
Şoferii nu vor mai plăti o taxă!
Deputaţii au iniţiat un proiect de lege privind desfiinţarea taxei de trecere pe podurile Feteşti – Cernavodă şi Giurgeni – Vadu Oii, considerând că este vorba despre o dublă impunere. Potrivit celor doi deputaţi liberali, taxa de utilizare a podurilor Giurgeni – Vadu Oii şi Feteşti – Cernavodă reprezintă o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice…
-
Adoptarea legii offshore a fost din nou amânată!
Comisiile de industrii, administraţie şi de buget ale Camerei Deputaţilor au dezbătut proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. Decizia a fost amânată, marţi în Camera Deputaţilor.
-
Un proiect de lege prevede modificări pentru obţinerea permisului de conducere
Permisul de conducere ar putea fi mai uşor de obţinut. Gradul de stres al cursanţilor s-ar reduce semnificativ cu această modificare. Această modificre se arată într-un nou proiect de lege în care parlamentarii propun ca examinatorii să fie civili, nu cadre ale Ministerului de Interne. Astfel, s-ar elimina problema deficitului de personal. Pentru că sunt…
-
A fost supus dezbaterii proiectul de Lege referitor la reglementarea operațiunilor petroliere
Proiectul de Lege referitor la reglementarea operațiunilor petroliere din perimetrele offshore, act așteptat de principalii investitori în demararea etapei de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, va fi discutat mâine în Comisia de Industrii și Servicii, având mari șanse să fie adoptată în plenul Camerei Deputaților în această sesiune parlamentară, a declarat președintele Comisiei…
-
Ce prevede proiectul de Lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României?
Recentele evoluţii ale ameninţărilor din spaţiul cibernetic care vizează infrastructurile cibernetice ale statului au un impact relevant asupra securităţii şi apărării naţionale. În acest context, România trebuie să adopte un cadru legislativ prin care să se stabilească un pachet de măsuri în domeniul securităţii şi apărării cibernetice. Fiind deja o certitudine faptul că entităţi statale…
-
Un proiect de lege prevede înfiinţarea unei noi autorităţi administrative autonome care va purta numele Regelui Mihai
Un nou proiect de lege prevede înfiinţarea unei noi autorităţi administrative autonome care va purta numele Regelui Mihai şi care va fi în subordinea Parlamentului. Palatul Elisabeta va fi folosit ca sediu pentru noua autoritate, care va beneficia de un buget de nici un milion de euro anual. Singura legătură a noii instituții cu actuala…