-
Programul Prima Casă a facilitat achiziţia a peste 200.000 de locuinţe
Programul Prima Casă a facilitat, începând din 2009, achiziția sau construcția a peste 200.000 de locuințe, mecanismul fiind chiar și la 8 ani de la lansare atractiv din cauza avansului foarte redus, de numai 5%. Doar 127 dintre locuințele finanțate prin Prima Casă au fost până în prezent vândute prin executare silită de către ANAF…
-
Au fost aduse completări şi modificări programului “Prima Casă”
Programul “Prima Casă” a fost şi este programul cel mai râvnit de către români. Potrivit noutăţilor legislative, recent au fost aduse unele modificări şi completări programului. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 816 din data de 16 octombrie 2017, a fost publicat Ordinul nr. 2644/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice…
-
Banii pentru “Prima Casă” ar putea fi deblocaţi în cursul lunii octombrie
Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru programul Prima Casa, în cursul lunii octombrie. Ministrul Finanţelor a declarat: “În baza unei analize a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Ministerul Finanțelor Publice urmează să decidă asupra redistribuirii de sume între plafoanele de garanții pentru…
-
S-a aprobat alocarea rezervei pentru Programul “Prima Casă”!
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 milioane lei pentru acordarea de garanţii în anul 2017, pentru asigurarea continuităţii Programului ‘Prima casă’ la solicitarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Prin Hotărârea de Guvern nr.80/2017 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de…
-
O veste bună! Va fi deblocată o nouă tranşă de bani pentru Programul “Prima Casă”
Săptămâna aceasta, cel mai târziu începutul săptămânii viitoare, o nouă tranşă de bani pentru garantarea creditelor Prima Casă va fi deblocată de Finanţe. Aşteptată la începutul lunii curente, noua tranşă de garanţii, care va fi de 500 până la 600 de milioane de lei, va fi deblocată săptămâna aceasta, cel mai târziu săptămâna viitoare, din…
-
Ministerul Finanţelor are în vedere suplimentarea plafonului alocat pentru Programul “Prima Casă”
Ministerul Finanțelor este pregătit să suplimenteze plafonul alocat pentru acordarea de credite prin programul Prima Casă, în contextul în care cererea puternică a epuizat deja alocările pentru multe dintre băncile care acordă astfel de împrumuturi. Programul Prima Casă rămâne în continuare atractiv pentru cei care vor să achiziționeze o locuință pe credit, în principal din…
-
Cererile pentru Programul Prima Casă au atins un maxim istoric!
Fondul de Garantare (FNGCIMM) înregistrează în această perioadă un maxim istoric al cererilor de garanții acordate prin Programul Prima Casă. În medie, la fond se primesc 600 de noi solicitări zilnic, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Chiar dacă autorităţile au un plan pe cinci ani cu privire la Prima Casă, românii par…
-
Programul ”Prima Casă” este cel mai accesat program!
Programul ”Prima Casă” a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Astfel se prevede că Programul Prima Casă este cel mai accesat program guvernamental, statisticile și analizele realizate…
-
Care este plafonul alocat Programului “Prima Casă” în acest an?
Programul “Prima casă” 2017 va avea alocat, conform strategiei în materie, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezintă plafonul nou alocat printr-o hotărâre adoptată luni de Guvern, restul de 175,5 milioane lei reprezentând diferența rămasă nealocată sau neutilizată din anul 2016. Potrivit unui comunicat de…
-
Programul “Prima Casă” continuă şi anul acesta
Programul Prima Casă va continua şi în acest an, legii fiindu-i adusă o singură modificare, în sensul că se va păstra garanţia de stat de maximum 50% din valoarea creditului doar pentru locuinţele mai noi de 5 ani (sau consolidate în ultimii 5 ani pentru a rezista la seisme) şi se va reduce garanţia statului…