-
Prelungirea termenului pentru atestarea produselor tradiţionale
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că termenul pentru atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii va fi prelungit până la 30 noiembrie 2014. “Pregătim ordinul pentru prelungirea termenului privind atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii, cel mai probabil până la 30 noiembrie. Deocamdată foarte puţini producători şi-au reatestat produsele, iar data limită…
-
Atestarea produselor tradiţionale cunoaşte de ieri noi reglementări
În Monitorul Oficial al României nr. 688/2013 a fost publicat Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale. Actul stabileşte condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale. Direcţia generală industrie alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale înfiinţează şi administrează Registrul naţional al…