-
Cât de legală este atribuția dată procurorului de a renunța la urmărirea penală ?
Potrivit legii, urmărirea penală reprezintă prima etapă a procesului penal find premergătoare judecății. Ea constă în strângerea de probe pentru a proba existența infracțiunilor, identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea, stabilirea răspunderii penale a acestora pentru a decide dacă se impune sau nu trimiterea în judecată. Procurorul are ca atribuții: supravegherea sau efectuarea urmăririi penale,…
-
CCR decide, SRI rămâne fără jucăria preferată: interceptările!
Nu este un secret pentru nimeni că SRI ascultă și observă tot ce se întâmplă ca un frate mai mare bine intenționat și ocrotitor cu cei din jurul său. Aproape că intrase în normalitate și în conștiința românilor, că undeva, cineva, participă inactiv la conversațiile lor, la viața lor de familie, la problemele cu care…
-
Modul de soluționare a plângerii de către judecătorul de cameră preliminară încalcă accesul liber la justiție?
Regula instituită de legiuitorul român este aceea că procurorul este cel care ia decizia cu privire la urmărirea penală, putând fie să trimită în judecată pe inculpat, fie să adopte o altă soluție, cum ar fi clasarea sau renunțarea la urmărire. Cei nemulțumiți de soluții, pot formula plângere în termen de 20 de zile de…
-
Ce cale de atac se poate exercita împotriva încheierii cu privire la măsurile preventive?
Poate că una dintre cele mai cunoscute măsuri preventive este cea a controlului judiciar. Majoritatea celor care ajung în fața instanței și sunt urmăriți penal preferă măsura controlului judiciar față de cea a arestului preventiv. Astfel, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, iar judecătorul de cameră preliminară…
-
Lipsa posibilităţii de a contesta luarea unei măsuri asigurătorii, neconstituţională
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului privind art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, şi a stabilit că lipsa posibilităţii de a contesta luarea unei măsuri asigurătorii, putând fi contestat numai modul de aducere la îndeplinire a măsurii, conform Codului de procedură penală, este neconstituţională. Potrivit art. 250 alin. (6)…
-
CCR: Renunţarea la urmărirea penală pentru că nu ar exista interes public este neconstituţională
Curtea Constituţională a României (CCR) a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 318 din Codul de procedură penală. Astfel, magistraţii au decis că posibilitatea procurorului de a renunţa la urmărirea penală, în cazul infracţiunilor care se pedepsesc cu amendă sau cel mult 7 ani de închisoare, dacă el constată că nu există un…
-
Redeschiderea urmăririi penale trebuie confirmată de judecătorul de cameră preliminară?
Pare că șirul problemelor pe care Codul de procedură penală le face practicienilor, nu mai are sfârșit. Fie că au fost excepții de neconstituționalitate, fie că au fost sesizări ale ÎCCJ pentru a dezlega anumite probleme de drept, Codul de procedură penală pare cel mai buclucaș cod dintre toate. De la intrarea în vigoare și…
-
10.200 de dosare gestionate de DNA în 2015
Procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi a afirmat că Direcţia Naţională Anticorupţie a gestionat în acest peste 10.200 de dosare penale, cu un număr de numai 90 de procurori. Astfel, în cadrul unui interviu, Kovesi a fost întrebată de ce în anumite dosare există întârzieri în desfăşurarea anchetelor, iar unii politicieni reclamă că sunt anchetati acum pentru fapte mult…
-
Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor răspunde dacă afectează prestigiul justiției
Fiecare răspunde pentru modul în care își îndeplinește îndatoririle de serviciu. Sunt anumite funcții în care un comportament inadecvat, te poate face să ajungi să îți pierzi locul de muncă. Mulți dintre cei care dețin funcții ce au ca scop păstrarea prestigiului unei instituții și uită regulile de comportament, sunt sancționați disciplinar, pecuniar sau eliberați…
-
Recursul în casație în procesul penal, încă un motiv de sesizare al CCR
Poate că cel mai disputat și controversat cod este cel de procedură penală. Lansat cu surle și trâmbițe, s-a dovedit că a fost întocmit în mare grabă fără să se ia în calcul asigurarea principiului egalității de șanse și a unui proces echitabil pentru toți participanții. În stadiul pur teoretic arăta impecabil pe hârtie, însă,…