-
Proiectul Codului administrativ va intra la dezbateri şi vot!
Proiectul de lege privind Codul administrativ, care prevede, printre altele, pensii speciale pentru aleşii locali, precum şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, va intra la dezbateri şi vot, în procedură de urgenţă, în plenul Camerei Deputaţilor. După adoptarea modificărilor la Codul penal, prioritatea acestei sesiuni extraordinare…
-
Noua lege a salarizării aduce veşti bune pentru primarii de oraşe
Comisia de muncă a Senatului a adoptat un amendament prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Potrivit amendamentului propus, primarii şi viceprimarii oraşelor din România…
-
Legea pentru aprobarea O.U.G nr. 9/2017 prevede veşti bune pentru primari dar veşti proaste pentru personalul militar
O lege foarte aşteptată să fie publicată în Monitorul Oficial este Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit ştirilor juridice, plenul Camerei Deputaților a adoptat O.U.G. nr. 9/2017, cu două amendamente prin care…
-
Rezultatele parţiale privind alegerile locale din 2016 au fost anunţate
Biroul Electoral Central a anunţat datele parţiale privind alegerile locale din 2016, la nivel naţional şi în Bucureşti. La nivel naţional sunt centralizate procesele verbale din 1.130 de circumcripţii locale, din totalul de 3.186, reprezentând 35,46%, iar în Bucureşti din totalul de 1.252 de secţii au fost centralizate procesele verbale din 95 de secţii, adică 7,58%. Rezultatele parţiale prezentate, pe votul…
-
Cursuri de administaţie publică pentru primari
Un program de formare profesională pentru primari şi prefecţi este în curs de pregătire în cadrul Ministrului Dezvoltării, şi ar putea intra în vigoare începând cu luna iunie, imediat după alegerile locale. Potrivit acestui program, primarii ar putea fi obligaţi să ia lecţii de administraţie publică şi să înveţe despre achiziţiile publice şi despre amenajările urbane. Cursurile urmează a fi ţinute…
-
Alegerea primarilor în două tururi de scrutin a primit aviz favorabil
Comisia juridică a Senatului a votat proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Astfel proiectul, iniţiat de PNL, prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor sau în caz de balotaj între mai mulţi cadidaţi se organizează al…
-
Adoptarea proiectului de lege privind alegerile locale
Proiectul de lege privind alegerilor locale, care include faptul că preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur, a fost adoptat de Camera Deputaţilor care este for decizional. Astfel preşedinţii Consiliilor Judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi…
-
Primăriile vor să se împrumute din Trezorerie pentru cofinanţări
Darius Vâlcov, Ministrul Finanţelor a afirmat, la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România, că, împreună cu Ministerul Dezvoltării, pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie pentru plata cofinanţărilor şi a corecţiilor. „În această lună pregătim, împreună cu Ministerul Dezvoltării, o ordonanţă de urgenţă prin care să vă permitem…
-
Curtea Constituţională şi migraţia aleşilor locali… Povestea continuă!
În toamna anului trecut, partidele au trebuit să refacă inventarul aleşilor locali! De ce? Fiindcă acestora li s-a dat undă verde la… traseism politic. În septembrie 2014 a fost publicată, în “Monitorul oficial”, OUG 55, care le punea la dispoziţie primarilor, preşedinţilor de consiliu judeţean şi consilierilor locali ori judeţeni, un scurt interval de timp…