-
Mandatul primarilor să înceteze de drept dacă sunt arestaţi preventiv mai mult de 90 de zile
Doi senatori PNL propun, printr-un proiect de lege, ca mandatul unui primar să înceteze de drept în cazul în care acesta este arestat preventiv mai mult de 90 de zile. Proiectul modifică Legea administraţiei publice locale, în sensul ca mandatul primarului să înceteze de drept şi în cazul în care edilul este arestat preventiv mai…
-
Primarii şi preşedinţii CJ vor fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice
Camera Deputaţilor a decis că primarii şi preşedinţii CJ vor putea fi reprezentanţi în AGA cu activitatea în serviciile de utilităţi publice, respingând astfel, cererea de reexaminare a preşedintelui la Legea serviciilor comunitare şi menţinând forma iniţială a actului. Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene…
-
Prefectul va verifica şi actele preşedinţilor Consiliilor Judeţene
Senatorul liberal, Andrei Volosevici, a iniţiat un proiect potrivit căruia deciziile preşedintelui Consiliului Judeţean să se comunice obligatoriu prefectului în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor. Proiectul legislativ modifică Legea administraţiei publice locale şi cea privind instituţia prefectului, stabilind că prefectul să verifice şi legalitatea actelor administrative ale preşedintelui CJ, pe lângă cele ale primarului,…
-
Un cadou pentru primarul încarcerat sau arestat – încetarea de mandat!
Aproape că nu trece săptămână fără să auzi că vreun ales local a fost învinuit de infracţiuni precum luarea de mită, abuzul în serviciu şi altele. Culmea e că niciunul nu se declară vinovat. Niciunul nu-şi recunoaşte vinovăţia, spăşit. Dar mulţi dintre aceşti „nevinovaţi” ies din sediile DNA împodobiţi cu… brăţări solide, confecţionate din oţel.…
-
Evaluările Naţionale din 2015. Când vor avea loc şi cum se vor realiza?
În ultimii 15 ani, şcoala românescă a trecut prin mari transformări, unele criticabile, altele numai bune de lăudat. Nu ştim ce le va oferi viitorul şcolarilor, dar un lucru este cert: astăzi, elevii sunt examinaţi şi evaluaţi după modele destul de diferite de cele cărora a trebuit să le facem faţă noi, cei din “generaţia…
-
Excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003
Pe 27 noiembrie, Curtea Constituţională va analiza excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003. Potrivit art. 87 alin.…
-
Indemnizaţii mărite pentru consilieri
Conform unui proiect de OUG, consilierii locali care îi înlocuiesc temporar în funcţie pe primari sau viceprimari, în situaţiile în care postul devine vacant sau titularul este suspendat din funcţie, vor primi o indemnizaţie majorată. Executivul justifică că legislaţia în vigoare permite, în caz de vacanţă a funcţiei de primar sau viceprimar şi în caz…
-
Proiectul de buget ar putea fi prezentat într-o primă formă la mijlocul lunii noiembrie
Darius Vâlcov – ministrul delegat pentru buget, a declarat că proiectul legii bugetului pentru anul 2015 va fi prezentat la mijlocul lunii noiembrie-începutul lunii decembrie, probabil de viitorul premier. Întrebat de ziarişti dacă în aceste condiţii actualul premier va trebui să demisioneze, Vâlcov a menţionat că nu vrea să facă politică la o întâlnire cu…
-
CC verifică incompatibilitatea aleşilor locali
Judecătorii Curţii Constituţionale au pus în discuţie o excepţie ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, cu privire la faptul că un articol de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali este neconstituţional. Articolul de lege în cazul căruia CC urmează să stabilească dacă este sau nu…
-
Aleşii locali condamnaţi definitiv pentru corupţie ar putea spune “adio” funcţiilor publice!
Orice alegător investeşte încredere în candidatul pe care-l votează! Dar când aleşii neamului se dovedesc a fi răufăcători sadea, când cazierul li se pătează prin fărădelegi, este nefiresc ca, prin utilizarea unor portiţe legale, aceştia să rămână mai departe în funcţiile în care au trădat interesul public şi naţional. Actualmente, între prevederile Legii 393/2004 privind…