-
Codul de procedură civilă a fost modificat și completat…din nou. Care sunt noutățile?
Întrucât ne aflăm într-un moment cât se poate de potrivit pentru întocmirea bilanțurilor de tot soiul, să observăm că 2018 a fost un an destul de „productiv” în domeniul legislativ. Și Codul de procedură civilă a trecut, în acest an, prin câteva modificări și completări, dintre care unele dintre cele mai însemnate s-au petrecut de…
-
Contestația împotriva măsurilor preventive, motiv de sesizare al CCR
Codul de procedură penală a suferit o serie de modificări și completări determinate fie de admiterea unor excepții de neconstituționalitate, fie de anumite intervenții ale legiuitorului. Unul dintre articolele care au trecut printr-un astfel de proces a fost și art. 348 alin. 2 C.p.p. În forma inițială acesta prevedea că în cauzele în care față…
-
Arestul la domiciliu declarat neconstituțional !
Până în 2010 în România nu exista reglementată de legea penală instituția arestului la domiciliu. Prin Codul de procedură penală publicat în Monitorul Oficial 486 din 15 iulie 2010, legiuitorul român a prevăzut și această măsură preventivă alături de reținere, arest preventiv și control judiciar. Legiuitorul român a omis să precizeze în Codul de procedură…
-
Ai o acţiune de depus? Mergi la instanţa competentă!
Din 1865 şi până în prezent, cât timp a guvernat Codul de Procedură Civilă, abrogat în 2010, chiar şi omul simplu, fără vreo pregătire juridică, ştia cărei instanţe să se adrese atunci când avea de depus o acţiune. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, lucrurile s-au mai schimbat. Şi competenţa…