-
Proiectul Programului “Prima Casă” 2019 aduce schimbări importante!
Prima Casă este unul dintre cele mai de succes programe. În fiecare an, mii de români își depun dosarele și a beneficia de sprijinul statului. Proiectul pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului de Finanţe arată o serie de schimbări de care trebuie să fie conştienţi toţi toţi românii. Proiectul presupune ca să fie acordate…
-
Fondurile Programului “Prima Casă” au fost utilizate în proporţie de 75%
Din plafonul de 2 miliarde de lei alocat pentru acest an programului Prima Casă au fost deja utilizat aproape 75%, spune directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). “Popularitatea programului este confirmată și în 2018, al zecelea an de derulare, când plafonul alocat, în valoare de 2 miliarde de lei,…
-
Programul Prima Casă a devenit un risc sistemic la adresa băncilor!
Riscurile sistemice la adresa băncilor sunt importante pentru economie în ansamblu, drept pentru care sunt contracarate din momentul în care sunt identificate. În prezent, un risc sistemic a apărut în cadrul creditelor prin Prima Casă. Debitorii cu venituri mici raportat la rata lunară (grad de îndatorare de 40-50%) şi locuri de muncă în industrii pro-ciclice…
-
Plafonul până la care poate fi dispusă darea în plată este neconstituţional?
Darea în plată a fost o lege cu “cântec”, multe dispoziţii au fost criticate iar unele au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate. Art. 4 din Legea nr. 77/2016 prevede că pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în…
-
A fost acordat 60% din plafonul alocat Programului “Prima Casă”
Aproape 1,2 miliarde de lei însumează valoarea garanțiilor și a promisiunilor de garantare acordate, în acest an, beneficiarilor Programului Prima Casă 2018, de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Această sumă reprezintă peste 60% din plafonul alocat pentru 2018, care totalizează 1,92 miliarde de lei.
-
Fondul Monetar Internaţional atrage atenţia asupra riscurilor sectorului financiar românesc
Expunerea crescută a băncilor româneşti pe sectorul imobiliar reprezintă o vulnerabilitate tot mai mare, care într-un mediu caracterizat de dobânzi în creştere poate deteriora performanţa creditelor ipotecare şi ratele de default, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional despre riscurile sistemice şi testele de stres asupra sectorului financiar românesc.
-
Plafonul “Prima Casă” a fost utilizat în proporţie de 50%
În cadrul Programului Prima Casă, FNGCIMM a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 de garanţii şi promisiuni de garantare din plafonul alocat pentru anul 2018, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare. Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a…
-
A fost epuizat 5% din plafonul Programului “Prima Casă”!
Fondul de Garantare a IMM-urilor a precizat că anul acesta au fost acordate deja 2.900 de promisiuni de garantare, iar alte peste 1.000 de cereri de garantare se află în proces de analiză. Practic, într-o lună şi jumătate de la aprobarea noului plafon de două miliarde de lei, băncile participante au acordat deja 4.000 de credite.…
-
Programul “Prima Casă” vine cu noi reguli pentru bănci
La finalul anului trecut, Ministerul Finanţelor Publice a venit cu regulile de funcţionare noi ale programului, valabile din 2018. Până acum, plafonul de garanţii Prima Casă, distribuit anual de Fondul de Garantare, se aloca băncilor cu cea mai mare cotă de garanţii atrase din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de stat într-un an. Anul acesta,…
-
S-a lansat Programul “Prima Casă” 2018!
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă lansarea Programului „Prima Casă” 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru plafonul de două miliarde de lei. Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, în acest an, alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi la program a fost realizată cu…