-
CCR va dezbate cererea Preşedintelui privind modificările Legii statutului funcţionarului public parlamentar
Curtea Constituţională a României va dezbate sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, conform ordinii de zi publicate pe site-ul CCR, şeful statului invocând, printre altele, faptul că a fost adoptat cu încălcarea principiului bicameralismului. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea a fost respinsă de…
-
Proiect: Introducerea votului electronic
Proiectul de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum, aflat în dezbatere publică, a fost depus, la Senat, din partea a patru parlamentari și liderului PSRO Mircea Geoană. Motivul elaborării acestui proiect legislativ a constat în faptul că la scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui României din noiembrie 2014, un număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în…
-
192,4 milioane lei pentru organizarea alegerilor prezidenţiale
Guvernul suplimentează, bugetele SGG, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, STS şi Autorităţii Eelectorale Permanente cu o sumă totală de 192,4 milioane de lei în vederea organizării alegerilor prezidenţiale, cel mai mult primind MAI – 166.778.000 lei. Autoritatea Electorală Permanentă primeşte 10.694.000 lei pentru alegerile prezidenţiale, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) – 7.735.000 lei.…