-
Legea pentru exercitarea profesiunii de medic veterinar – armonizată cu legislația UE. Care-s noutățile legislative?
Deseori, graba strică treaba! Alteori, însă, graba reprezintă unica soluție, pentru evitarea unor pagube ori sancțiuni. Așa s-a întâmplat și în domeniul exercitării profesiunii de medic veterinar: a fost nevoie ca, în mare grabă, legislația internă să fie pusă în acord cu legislația europeană (Directiva 2013/55/UE), având în vedere depășirea, cu mult, a termenului pus…
-
Neconstituţionalitatea prevederilor privind abuzul în serviciu a fost admisă parţial
Sesizările privind neconstituţionalitatea prevederilor privind abuzul în serviciu a fost admisă parţial de către CCR, cu recomandare din partea judecătorilor ca sintagma ”în mod defectuos” să fie înlocuită cu ”prin încălcarea legii”. Astfel, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi ”constată că dispoziţiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1…
-
De ce ne este necesar un Cod administrativ?
„Cum poate fi descrisă relația ta cu autoritățile și instituțiile publice?” Iată o întrebare la care fiecare român ar avea, cu siguranță, multe lucruri de spus. Și nu numai de bine, din păcate! În administrația publică sunt lucruri care s-au îmbunătățit în ultimii ani, dar sunt prezente și o mulțime de neajunsuri. Cetățenii au nemulțumiri,…
-
Interzicerea păşunatului şi limitarea numărului de câini de pază şi însoţire la stâni
OUG prin care au fost suspendate prevederilor referitoare la interzicerea păşunatului şi la limitarea numărului de câini de pază şi însoţire la stâni a fost aprobată de Senat. Reamintim că Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic stabilea interzicerea păşunatului animalelor domestice pe terenuri agricole în perioada 6 decembrie – 24 aprilie şi limitarea numărului…
-
Eliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului
Eliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului din Ordonanţa de urgenţă 8/2015 a fost decisă de Comisia de buget a Senatului la propunerea Ministerului Finanţelor. Însă eliminarea acestor prevederi va dura deoarece modificările trebuie să fie aprobate de Senat, de Camera Deputaţilor şi, apoi, promulgate de preşedinte. Senatorul PNL Marinică Dincă a menţionat faptul că: “În momentul de faţă, noi scoatem impozitarea bacşişului, dar până când modificările…
-
Proiect privind conversia creditelor, cu discount 15% şi garanţii de stat
În data de 18 martie 2015, Guvernul a discutat un proiect de lege cu privire la conversia creditelor din valută în lei, băncile urmând să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversia împrumutului, pe care statul îl va garanta în proporţie de 50%, au precizat surse guvernamentale. Conform acestora, băncile şi-au dat acordul de…
-
Noi prevederi privind depunerea situațiilor financiare anuale
Noi prevederi în ceea ce priveşte depunerea situațiilor financiare anuale au fost prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 0069/2014. Astfel noile prevederi se referă atât pentru entitățile ce au ca exercițiu financiar anul calendaristic, cât și pentru entitățile ce au un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, ce au obligația depunerii raportării contabile cu data de 31 decembrie…
-
Promulgarea Legii terenurilor agricole
Preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 299 din 7 iulie 2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie…
-
Analiza proiectului de revizuire a Constituţiei
După lungi discuţii şi dezbateri a judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale asupra proiectului de revizuire a Constituţiei, a fost pronunţat verdictul, potrivit căruia s-au găsit 25 de elemente de neconstituţionalitate. Astfel Curtea Constituţională a apreciat ca neconstituţională aşa prevederi ca: – art. 64, alin. 4, care se referă la obligaţia persoanelor de drept public, persoanelor juridice private şi persoanelor…