-
Legea Petrolului ar putea fi modificată!
Un proiect de lege care modifică Legea Petrolului obligă petroliştii care au concesionate perimetre de explorare de la stat să încheie cu fiecare propietar de teren acte prin care să închirieze sau să cumpere terenul, fie doar şi pentru că o maşină intră pe proprietatea lor. Acum, legea permite companiilor să despăgubească individual proprietarii, în…
-
Proiectul Legii offshore a fost adoptat de Senat!
Legea offshore: Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Actul normativ fusese trimis la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Au fost exprimate 81 voturi “pentru”, nouă împotrivă (USR) şi 15…
-
Ce noutăţi legislative aduce data de 1 iulie?
Data de 1 iulie 2018 este prevăzută ca termen de intrare în vigoare a unor măsuri, legi, ordonanţe şi normative care vor schimba viaţa românilor şi a unor companii. Din 1 iulie creşte producţia mondială de ţiţei (măsură anunţată recent de OPEC – organizaţia ţărilor exportatoare de petrol), care ar trebui să aibă ca efect…
-
Respectarea Directivei privind stocurile petroliere
România a fost înştiinţată, în mod oficial, de Comisia Europeană, să implementeze și să aplice corect prevederile Directivei privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului). Menţionăm că, conform Directivei privind stocurile petroliere, statele membre au obligația de a menține un nivel minim de stocuri de țiței și/sau de produse petroliere, care trebuie să fie disponibile în orice moment și…
-
Legea petrolului a fost completată iarăşi. Noutăţi pentru operatorii din domeniul exploatării!
Pe lângă resursele de aur galben şi “aur verde”, România dispune şi de consistente zăcăminte de “aur negru”. Exploatarea ţiţeiului are, la noi, origini foarte vechi, fiind cu mult anterioară existenţei României ca stat. Pe la jumătatea secolului XVI, destoinicii fântânari din Păcureţi – Prahova deja extrăgeau preţiosul aur negru din măruntaiele pământului – cu…
-
Fac parte gazele de șist din categoria resurselor de petrol? Aparțin ele statului român?
Discuțiile aprinse din ultimii ani cu privire la exploatarea gazelor de șist pe teritoriul României, impactul acestora asupra mediului, avantaje, dar și dezavantajele acestui zăcământ, au împărțit românii în două tabere. Probabil că puțini cunosc faptul că gazul de șist este un gaz al cărui zăcământ este captiv în straturile de cărbune sau în plăcile…
-
Proiectul de lege privind redevenţele în sectorul petrolului şi gazelor
Proiectul de lege privind redevenţele în sectorul petrolului şi gazelor care va include şi un impozit pe profitul din exploatare şi deduceri pentru investiţii, va fi trimis, în luna septembrie, în Parlament. Astfel proiectul va include o taxă pe profit pentru activităţile de exploatare, pe lângă impozitul de 16%, şi un sistem de deduceri, bazat pe investiţii, și va stabili…
-
Stopare fiscală în domeniul petrolier
În anul 2015 guvernul a decis să menţină actualul nivel în lei al accizelor la carburanţi, deşi, potrivit legii, acestea ar fi trebuit să scadă, ieftinind şi mai mult benzina şi motorina, şi să păstreze încă un an actualul sistem de redevenţe plătite de companiile petroliere, deşi urma să îl schimbe pentru a creşte încasările…
-
Sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat în noiembrie
Raportul Ministerului Finanţelor privind sistemul de redevenţe petroliere va fi discutat cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în luna noiembrie, la viitoarea vizită în România a misiunii organismelor financiare internaţionale, a declarat premierul, Victor Ponta. Ponta a menţionat că rezultatul discuţiilor va fi făcut public. Legislaţia în vigoare nu face diferenţa între tipurile…
-
Construcţii noi, fără cadastru? Se pot face… dacă eşti companie petrolieră!
Iarăşi s-a ivit un motiv de gâlceavă, printre ştirile juridice! Apariţia OUG 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii se numără printre acele ştiri juridice care conţin sămânţă de scandal. Să vedem cum stau lucrurile. La originile adoptării OUG 22/2014 stă, aşa cum se precizează în preambulul său, interesul…