Tag: personal didactic

  • Legea salarizării a suferit unele modificări!

    Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar parte din modificările aduse vizează personalul din sistemul santiar, precum și cadrele didactice. Personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă va beneficia de acordarea…

  • Profesorii cu 25 de ani experienţă se pot pensiona mai devreme sau îşi pot micşora programul – Proiect

    Mai mulţi reprezentanţi PSD au depus la Senat 2 proiecte legislative pentru modificarea Legii educaţiei, prin care se prevede că profesorii cu peste 25 de ani de experienţă îşi pot micşora programul cu 2 ore pe săptămână sau se pot pensiona la cerere cu 3 ani mai devreme. Astfel, senatorii intenţionează eliminarea sintagmei “cu încadrarea în bugetul aprobat” din Legea educaţiei…

  • Plata diferenţelor salariale personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada 2008 – 2011

    Cu 220 de voturi “pentru”, camera deputaţilor a adoptat o lege prin care personalul didactic din învăţământul de stat va beneficia de diferenţele salariale pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011. Astfel, conform proiectului, de la data intrării în vigoare a legii, aceste drepturi se plătesc eşalonat, pe o perioadă de 5 ani: 5% din valoarea diferenţelor salariale în primul an,…

  • Gradația de merit pentru personalul din învățământul preuniversitar se obține prin concurs!

    Fiecare meserie este nobilă, însă cea de dascăl are ceva în plus. Profesorii noștri sunt oamenii cărora le datorăm în mare parte ceea ce suntem azi. Felul în care au știut încă din prima zi școală să ne pună creionul în mână și să ne ia cu ei în fascinanta călătorie a cunoașterii, să ne…

  • Protecţie sporită pentru cadrele didactice

    Potrivit unui proiect de act normativ, care reglementează dreptul la securitate al personalului didactic, cadrele didactice ar putea primi statutul unei autorităţi publice, astfel încât elevii sau părinţii care vor ameninţa sau agresa profesori să primească pedepse majorate. Prin acest proiect se doreşte instituirea unei protecţii sporite a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, aflate în…

  • Reducerea vârstei de pensionare pentru profesorii cu gradul didactic I

    În 26 iunie Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia personalul didactic de predare, conducere, îndrumare şi control va putea ieşi la pensie cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege. Actul normativ modifică durata învăţământului profesional şi reglementează problema privind organizarea învăţământului postliceal, constituirea şi conducerea consiliilor de administraţie…

  • Noi ocupaţii introduse în COR

    Pe parcursul anului 2013, clasificarea ocupaţiilor din România a suferit mai multe modificări. Printre cele mai recente şi importante modificări legislative au fost operate prin H.G. nr. 1116/2013 pentru completarea H.G. nr. 1352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor – ISCO 08, publicată…

  • Proiect privind modificarea Legii educaţiei naţionale

    Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, propune modificarea prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la degrevarea totală sau parțială a personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control de post/norma didactică, precum și a persoanelor desemnate de federațiile…