-
A fost adoptat un proiect care modifică Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 241 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi 7 abţineri un proiect de lege care modifică Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. „Terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea, care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale,…
-
Noțiunea de ”pericol” în accepțiunea Codului de procedură fiscală
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, potrivit Codului de procedură fiscală, că măsurile asiguratorii se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. ”Pericolul” la care se referă art. 213 alin. 2 C. proc. fisc. („se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și…
-
Echipamentele electrice neconforme trebuie eliminate de pe piață. Inclusiv cele „de joasă tensiune”!
Mai înainte de-a învăța scrisul și socotitul, știm deja, prin grija familiei, că aparatele și instalațiile electrice ascund o energie pe cât de misterioasă, pe-atât de primejdioasă. Asemenea focului, electricitatea de uz casnic sau industrial rămâne inofensivă doar atâta timp cât organismul uman nu experimentează în mod nemijlocit influența sa necontrolată.
-
Sindicatele din sănătate solicită ca medicii să nu mai efectueze un act medical continuu de până la 31 ore
Reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, atrag atenţia că medicii, chimişti şi biologii care efectuează gărzi, sunt obligaţi prin Ordinul M.S. nr. 870/2004 să efectueze un act medical continuu de până la 31 ore. Medicii avertizează că oboseala acumulată duce la scăderea calităţii actului medical, cu punerea în pericol în egală măsură atât a…
-
Operațiunile cu explozivi de uz civil. O nouă reglementare!
„Un mare pericol nu îngăduie un om slab”, scria Pindar. „Și nici un om neștiutor sau neinstruit”, s-ar mai putea adăuga. Primul lucru care-ți vine în minte atunci când este pronunțat cuvântul „exploziv” e pericolul. Prin sine însuși un exploziv nu-i nici bun nici rău, dar consecințele manevrării sale depind de intențiile utilizatorului, de nivelul…
-
Condiții care interzic străinilor să intre în România
Președintele Traian Băsescu, se arată nemulțumit de activitatea partidului Jobbik, și a cerut Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor acestui partid în România. “Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ…
-
Dosare în pericol de a se prescrie
Noutăţi legislative: Intrarea în vigoare a noului Cod penal ar putea duce la prescrierea a 20 de dosare de corupţie, a afirmat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În contextul intrării în vigoare la începutul anului 2014 a noului Cod penal, Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a cerut o analiză la nivel naţional a dosarelor în…