-
Se asigură finanţarea pentru toate tipurile de perdele forestiere de protecţie
La propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Executivul a aprobat modificarea şi completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie de Ordonanţa nr. 36/2022.
-
Deţinătorii privaţi de teren pot beneficia de sprijin financiar pentru împădurire!
Ordinul nr. 2121/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 810/2022, prevede aprobarea Schemei de ajutor de stat “Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri”. Scopul schemei îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri pretabile pentru împădurire, precum şi formelor asociative ale acestora în vederea împăduririi terenurilor deţinute.
-
Va fi lansată a doua sesiune a programului ”Prima împădurire”
Românii care vor să planteze păduri pe terenurile lor pot primi până la 7 milioane de euro pe proiect, fonduri nerambursabile de la stat. Luni, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură va lansa a doua sesiune a programului „Prima împădurire”, cu un buget total de 50 de milioane de euro. Banii din programul guvernamental…
-
Statul sprijină împădurirea unor categorii de terenuri. O măsură binevenită, nu-i așa?
Sunt zone în România, în care, la actuala viteză a defrișărilor, pare să nu mai fie mult până ce pădurile vor deveni la fel de rare precum sunt oazele în pustia sahariană. Dintre județele țării, Timișul nu mai are decât 12,5% pădure, Tulcea are doar 12% suprafață împădurită, Botoșaniul numai 11,7% și… lunga listă a…
-
Modificarea Legii privind realizarea perdelelor forestiere – Proiect
Mai mulţi membri din Partidul Naţional Liberal au inițiat un proiect pentru modificarea Legii 289/2002 privind realizarea perdelelor forestiere, menite să diminueze riscurile provocate de fenomene meteorologice extreme – deșertificări, alunecări de teren. Inițiativa se află în acest moment în dezbatere în Camera Deputaților, a informat, deputatul liberal Lucia Varga. Aceasta a adăugat că a propus…
-
N-o să mai vezi drumuri înzăpezite. Vom avea «parazăpezi biologice»!
De la străbuni ne-a rămas vorba că omul “chibzuit îşi face iarna car şi vara sanie”. Deşi nu toţi cei care s-au perindat pe la guvernare s-au vădit chibzuiţi, ne consolăm cu ideea că, măcar unii dintre ei au bunăvoinţă. Altora li se pare că au descoperit chintesenţa vieţii, când spun că “iarna nu-i ca…
-
Ordonanța de urgență privind acordul pentru amenajarea perdelelor forestiere a fost adoptată
În 18 iunie Executivul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia proprietarii terenurilor pe care sunt amenajate perdele forestiere trebuie să-și dea acordul, în scris, în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în termen de 20 zile de la data notificării. Actul normativ pune în concordanţă prevederile Legii 289/2002 privind perdelele forestiere…